Sari direct la conținut

Coreea de Nord anunță alte 186.000 de cazuri de „febră”

HotNews.ro
Kim Jong Un are de gestionat și epidemia Covid-19, Foto: KCNA
Kim Jong Un are de gestionat și epidemia Covid-19, Foto: KCNA

Coreea de Nord a informat duminică despre 186.000 noi cazuri de „febră” care ar putea fi asociate contagierii cu COVID-19, ridicând bilanţul la 2,64 milioane de posibile infecţii, de când virusul a început să circule în această ţară, aparent la mijlocul lunii aprilie, relatează EFE, preluată de Agerpres.

Aproximativ 186.090 de persoane au prezentat simptome de febră în ultimele 24 de ore, potrivit agenţiei oficiale de ştiri KCNA, care a informat şi despre un nou deces posibil asociat COVID-19, ridicând numărul total al morţilor la 67.

KCNA a informat de asemenea că 579.390 de persoane se află în tratament, în timp ce alte 2,06 de milioane au trecut prin boală de la semnalarea primului caz de COVID-19 în data de 12 aprilie.

Cifrele semnalează o răspândire rapidă a noului coronavirus şi un indice de mortalitate neobişnuit de scăzut – de aproximativ 0,003 la sută – într-o ţară lipsită de capacitate de testare şi care nu dispune de vaccinuri anti-COVID-19.

Totuşi, serviciile de informaţii sud-coreene sunt de părere că aceste cazuri de „febră” ar putea fi asociate altor boli care circulă în ţara vecină, precum rujeola sau febra tifoidă.

Atât Coreea de Sud şi cât şi SUA au oferit asistenţă sanitară regimului condus de Kim Jong-un de la informarea primelor cazuri, inclusiv trimiterea de vaccinuri, fără să fi obţinut până acum răspuns din partea Phenianului.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro