VIDEO Cum a funcționat apărarea ucraineană anti-rachetă în Liov: O interceptare a fost surprinsă chiar deasupra celui care filmează
Rusia a lansat în noaptea de luni spre marți un atac cu rachete asupra orașului Liov, cel mai mare din vestul Ucrainei. În replică, apărarea antiaeriană a Ucrainei a reacționat și a lansat rachete de interceptare, și cel puțin câteva par să fi reușit interceptări ale rachetelor rusești.
Pe timpul nopții, în momentele atacului, unii locuitori ai Liovului au putut filma răspunsul bateriilor antiaeriene, lansările rachetelor anti-aeriene fiind cele vizibile în momentul lansării și direcționării spre ținte datorită motoarelor aprinse.
Forțele Aeriene Ucrainene spun că cel puțin trei rachete de croazieră rusești au fost interceptate.
O filmare surprinde exact lansarea unei astfel de rachete care zboară apoi rapid la mică altitudine și reușește o interceptare chiar deasupra celui care filmează.
❗️Arrival in Lviv pic.twitter.com/qXqjcbZqr2
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) May 16, 2022
O altă filmare surprinde ceea ce pare a fi o altă interceptare, însă aceasta ar putea fi aceeași interceptare ca și în cazul filmării de mai sus, doar filmată din alt unghi.
— Аслан (@antiputler_news) May 16, 2022
❗️Lviv! pic.twitter.com/Mtjqq6RcZt
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) May 16, 2022
❗️Footage from Lviv! pic.twitter.com/vdGuU1RLoc
— ТРУХА⚡️English (@TpyxaNews) May 16, 2022
Primarul din Lviv, Andrii Sadovîi, spune că atacurile lansate luni noapte de către ruși asupra regiunii au fost printre cele mai mari, raportat la numărul de rachete, și face apel către locuitori să nu filmeze operațiunile de apărare aeriană.
Ministerul rus al Apărării a afirmat marți că rachetele sale au distrus transporturi de arme americane și europene în regiunea Liov din vestul Ucrainei.
–
Evenimentele de marți, ziua 83 a războiului din Ucraina, sunt LIVE aici pe HotNews.ro