Ucraina avertizează că va lupta pentru Insula Șerpilor „cât de mult timp este nevoie”: E teritoriul nostru
Ucraina va lupta pentru Insula Șerpilor „cât de mult timp este nevoie”, a declarat vineri șeful serviciului de informații al armatei ucrainene, generalul Kirilo Budanov, citat de Ukraîinska Pravda.
Budanov a explicat într-o intervenție televizată că insula are o importanță strategică atât pentru Ucraina, cât și pentru ocupanții ruși, deoarece permite controlul apelor și, într-o anumită măsură, a situației aeriene din sudul Ucrainei.
„Cine controlează insula poate bloca în orice moment mișcarea navelor civile în toate direcțiile spre sudul Ucrainei… Insula Șerpilor este teritoriul Ucrainei și vom aștepta și vom lupta pentru ea cât de mult timp este nevoie”, a afirmat generalul ucrainean.
„Acesta este un punct important din punct de vedere strategic pentru a deschide rute maritime comerciale, a importa arme și a exclude orice posibile acțiuni militare rusești pe teritoriul Transnistriei, din care să poată ataca partea de vest a Ucrainei”, a subliniat acesta.
Insula Șerpilor, locul de unde nu se mai întorc „rusiștii”
Un purtător de cuvânt al Administrației militare regionale din Odesa a anunțat joi noaptea că una dintre cele mai moderne nave din flota Rusiei de la Marea Neagră, navă de suport logistic „Vsevolod Bobrov”, era tractată din zona Insulei Șerpilor, după ce a fost cuprinsă de flăcări „ca urmare a acțiunilor marinarilor noștri”.
Aceasta a fost doar ultima dintr-o serie de nave rusești lovite de forțele armate ale Ucrainei în zona Insulei Șerpilor ca parte a tentativelor Kievului de a izola militarii ruși aflați aici.
Pe 7 mai ucrainenii au publicat o înregistrare video cu o dronă Bayraktar care a distrus o navă de debarcare rusească de lângă Insula Șerpilor, după 10 zile de atacuri continue care au făcut ravagii pe insula ocupată de ruși.
Doar o zi mai târziu, forțele armate ale Ucrainei anunțau că au distrus două nave de patrulare Raptor lângă Insula Șerpilor, tot cu o dronă Bayraktar de fabricație turcească.
„Insula Șerpilor, locul de unde nu se mai întorc ‘rușiștii`”, se afirma în mesajul ce a însoțit înregistrarea video, cu referire la un termen folosit de ucraineni ce combină cuvintele „ruși” și „rasiști’”.
Operațiuni spectaculoase ale ucrainenilor pe Insula Șerpilor
Acțiunile forțelor armate ucrainene împotriva ocupanților de pe Insula Șerpilor au inclus și lovituri spectaculoase în urma unor operațiuni de mare risc.
Pe 8 mai ucrainenii au bombardat insula din Marea Neagră cu avioane Su-27 care au zburat la o altitudine minimă, obținând lovituri directe asupra complexului principal al insulei, asupra clădirilor de deasupra digului și asupra punctului estic.
Aceasta a fost o operațiune cu risc foarte ridicat, nu doar din cauza amenințării din partea inamicului, ci și din cauza exploziilor provocate chiar de avioanele ucrainene munițiilor rusești.
Tot pe 8 mai, înregistrări video distribuite pe platformele social media arătau cum un elicopter rusesc de transport ce tocmai aducea trupe la sol a fost distrus de o lovitură cu o dronă Bayraktar TB-2.
În clipul filmat chiar de dronă se vede cum câteva persoane sunt în jurul elicopterului Mi-8 ce are rotoarele în funcțiune, aeronava fiind apoi lovită.
Insula Șerpilor a devenit un simbol al rezistenței pentru ucraineni după o discuţie prin staţii radio în care un grănicer ucrainean a înjurat Moskva, nava amiral a Flotei Mării Negre, care îi cerea să se predea în prima zi a războiului.
Urmărește ultimele evoluții din a 79-a zi a războiului din Ucraina LIVETEXT pe HOTNEWS.RO.