Klaus Iohannis a numit-o judecător la Curtea Constituțională pe Mihaela Ciochină
Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, decretul privind numirea în funcţia de judecător la Curtea Constituţională a Mihaelei Ciochină pentru un mandat de 9 ani, începând cu data de 11 iunie, a anunţat Administraţia Prezidenţială.
Recent, Senatul a numit-o pe Iulia Scântei judecător la CCR. De asemenea, Camera Deputaţilor l-a numit pe actualul procuror general adjunct Bogdan Licu în funcţia de judecător la Curtea Constituţională.
Cine este Mihaela Ciochină
Mihaela Ciochină a fost consilier prezidenţial începând cu 14 ianuarie 2015.
Potrivit Administrației Prezidențiale, Mihaela Ciochină (n. 1967) este absolventă a Facultății de Drept, Universitatea din București, cu specializare în relații internaționale (1992).
A participat la seminarii interne și internaționale pe probleme de tehnică legislativă, proceduri parlamentare, statutul funcționarului public. Din anul 1992 și până la momentul numirii în cadrul Administrației Prezidențiale, a lucrat în cadrul Senatului României, exercitând diferite funcții, de la cele de execuție până la funcția de director general al Direcției generale legislative.
Mihaela Ciochină a colaborat cu Consiliul Legislativ pentru elaborarea de rapoarte sau documente referitoare la evaluarea legislației din diferite domenii și cu Institutul European din România și Institutul Național de Administrație Publică în cadrul activităților de formare continuă a funcționarilor publici.
Mihaela Ciochină desfășoară activitate didactică în calitate de colaborator extern al Departamentului de Drept Public din cadrul Facultății de Drept, Universitatea din București.
Curtea Constituţională este compusă din nouă judecători, numiţi pentru un mandat de 9 ani, care nu poate fi prelungit sau înnoit. Dintre aceştia, trei sunt numiţi de Camera Deputaţilor, trei de Senat şi trei de preşedintele României. Curtea se înnoieşte cu o treime din numărul judecătorilor din 3 în 3 ani. Preşedintele Curţii Constituţionale este ales prin vot secret pentru o perioadă de 3 ani, în termen de 5 zile de la înnoirea Curţii. Mandatul preşedintelui poate fi reînnoit.