Următorul Doctor Who va fi jucat pentru prima dată de un actor de culoare
Ncuti Gatwa va fi primul actor de culoare care va interpreta rolul principal în serialul SF britanic „Doctor Who”, preluând anul viitor rolul de la Jodie Whittaker pentru a deveni cea de-a 14-a încarnare a Lordului Timpului, a anunţat duminică agenția Reuters, citată de Agerpres.
Actorul scoţian în vârstă de 29 de ani, vedetă a serialului Netflix Sex Education, a publicat pe pagina sa de Instagram două inimi, semnul plus şi un pătrat albastru, care simbolizează Tardis, cabina telefonică de poliţie cu care Doctorul călătoreşte prin timp, înainte ca ştirea să fie confirmată de postul de televiziune.
Gatwa, care s-a născut în Rwanda, a spus că nu găseşte cuvintele potrivite prin care să exprime sentimentele care îl încearcă.
„Un amestec de profund onorat, mai mult decât entuziasmat şi, bineînţeles, puţin speriat”, a spus el într-o declaraţie pentru BBC.
Ncuti Gatwa, primul Doctor Who de culoare
„Acest rol, precum şi serialul au o semnificaţie atât de mare pentru atât de mulți fani din lume, printre care mă număr şi eu, şi fiecare dintre predecesorii mei incredibil de talentaţi a îndeplinit această responsabilitate şi privilegiu unic cu cea mai mare grijă”, a adăugat Gatwa.
„Mă voi strădui din toate puterile să fac la fel”, a promis acesta, el urmând să fie primul actor de culoare distribuit în emblematicul rol.
Doctorul are puterea de a se regenera, iar rolul său a fost interpretat de diferiţi actori de la debutul serialului, în 1963. Whittaker, care a anunţat anul trecut că părăseşte serialul, a fost prima femeie care a interpretat rolul Doctorului.
Actriţa va apărea într-un episod special final pentru a marca centenarul BBC mai târziu în cursul acestui an.
Poți găsi mai multe vești din lumea filmelor și serialelor în rubrica Nerd Alert de weekendul acesta: