Sari direct la conținut

Dan Vîlceanu, omul de bază al lui Cîțu, își anunță demisia din funcția de secretar general al PNL: E o situaţie penibilă

HotNews.ro
Dan Vilceanu, Foto: Hotnews
Dan Vilceanu, Foto: Hotnews

Secretarul general al PNL, Dan Vîlceanu, mâna dreaptă a lui Florin Cîțu, a anunţat că la şedinţa de sâmbătă a Biroului Executiv al PNL îşi va anunţa demisia din funcţie, susținând că nu vrea să participe la „un asemenea bâlci”. Întrebat dacă crede că mai are şanse să rămână ministru în Guvernul Ciucă, el a spus că nu este „scopul lui să fie ministru toată viaţa”.

  • ”Având în vedere că colegi din BEx au primit un mesaj să vină într-o şedinţă, după aceea au primit un alt mesaj de la Secretariatul general, că e mâine şedinţă de BEx, vreau să vă spun că, în ceea ce mă priveşte pe mine, eu nu vreau să particip la un asemenea bâlci.
  • La şedinţa de mâine eu voi anunţa demisia din funcţia de secretar general, urmând ca colegii care vor să facă lucrurile aşa, să le facă aşa cum le doresc, dar nu sub supravegherea mea”, a spus Dan Vîlceanu.

Întrebat de jurnaliști dacă şi Florin Cîţu îşi va anunţa sâmbătă demisia, Dan Vîlceanu a spus: ”Nu ştiu, e decizia domnului preşedinte Cîţu, eu vreau să vă spun că, în situaţia asta, în care circulă mesaje de şedinţă la modul ăsta (..) eu mă pretind a fi un om serios şi nu consideră că asta este modalitatea prin care aplici statutul şi regulile în partid”.

El a mai spus că îşi va da demisia din funcţie chiar dacă mâine nu va fi cvorum la şedinţa conducerii PNL, adăugând că este ”o situaţia penibilă”.

Întrebat dacă mai are şanse să rămână ministru în Guvernul Ciucă, el a susținut că nu este „scopul lui să fie ministru toată viaţa”.

Chestionat despre reproşurile primite de la colegi la discuţia de joi de la Vila Lac, Vîlceanu a spus că lui, personal, nu i-au reproşat nimic.

La doar șase luni de la instalarea la șefia PNL, Florin Cîțu este pe cale de a fi debarcat, mutarea fiind pusă la cale de lideri ai partidului care l-au susținut pe fostul premier în lupta cu Ludovic Orban.

Consiliul Național a fost convocat pentru duminică pentru a decide Congresul în care Florin Cîțu să fie înlocuit cu Nicolae Ciucă, iar Dan Vîleanu cu Lucian Bode.

Florin Cîțu a declarat, vineri, că a convocat si el Biroul Executiv al PNL pentru sâmbătă. „Mâine avem BEX, voi anunța ce voi face”, a spus el.

El nu a participat la sedința de vineri în care liderii PNL au făcut primul pas oficial pentru convocarea congresului. „Sunt dezamăgit de această situație”, a spus el. Acelasi răspuns a avut Cîțu și când a fost întrebat despre cei care i-au fost alături în „echipa câștigătoare”, iar acum îi cer demisia.

Congresul ar urma să aibă loc pe 10 aprilie, iar strategia a fost pusă la cale din scurt de prim-vicepreședinții PNL Iulian Dumitrescu, Lucian Bode și Rareș Bogdan, care ar avea și avizul președintelui Iohannis.

Alături de Cîțu ar mai fi doar organizațiile Argeș, Alina Gorghiu, Timiș – Alin Nica , Gorj – Dan Vîlceanu, și sector 2 – Monica Anisie.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro