Sari direct la conținut

Vremea războiului: cum reziști și cum îi faci pe alții să reziste? „În astfel de condiții extreme de tensiune și criză, sunt esențiale câteva lucruri”

HotNews.ro
Vremea războiului: cum reziști și cum îi faci pe alții să reziste? „În astfel de condiții extreme de tensiune și criză, sunt esențiale câteva lucruri”

Orice război e cumplit. Moartea, suferința, trădarea, ura apar inerent în astfel de conflicte, spune scriitoare Ruxandra Cesereanu. Însă, spune ea, sunt câteva lucruri esențiale care te ajută să reziști și să-i ajuți pe alții să o facă.

Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă, profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj. Într-un interviu pentru HotNews.ro ea vorbește despre război și dragoste.

HotNews.ro: ​Ai capul plin de totalitarisme. Cum e al lui Putin? Cum poate exista el în 2022 – an în care te vede lumea toată prin rețelele de socializare și te faci de râs?

Ruxandra Cesereanu: Cum e Putin? Exact așa cum îl zugrăvește jurnalista Anna Politkovskaia (asasinată în 2006, tocmai pentru demistificarea figurii liderului de la Kremlin) în cartea ei Rusia lui Putin: un dictator de tip kaghebist, alergic la libertatea de opinie și exprimare și, în general, la ideea de libertate; un tiran brutal (și cameleonic în duritatea lui), fără scrupule, alergic la ceea ce înseamnă democrație.

Cum e Ucraina? Care-i momentul care te-a impresionat din acest început de război?

Vladimir Putin s-a așteptat ca Ucraina să cedeze repede și ușor în fața invaziei militare rusești, dar nu s-a întâmplat deloc așa. Sunt impresionată de ucrainenii care dau dovadă de un curaj și de o dârzenie admirabile. În frunte cu președintele lor. Sună poate desuet ori patetic ce spun, dar oamenii aceștia merită să fie respectați, ajutați și onorați din plin. Ce-i drept, au un „antrenament” civic aparte: mulți dintre kievenii rezistenți de acum, de pildă, au fost, așa bănuiesc, participanți la protestele și bătălia pentru Maidan, de acum 8 ani.

Om cu discernământ. Cum funcționezi tu sentimental în fața unui asemenea eveniment?

Orice război e cumplit (fie el mondial, civil, etnic, religios etc.). Moartea, suferința, trădarea, ura apar inerent în astfel de conflicte. Și tocmai de aceea cred că, exact în astfel de condiții extreme de tensiune și criză, sunt esențiale dragostea, prietenia, solidaritatea, curajul. Cu astfel de lucruri și simțăminte reziști și îi ajuți și pe alții să reziste.

Te pricepi la rețetele de dragoste?

Nu am rețete, fiindcă nu cred în ele. Dar aș putea oricând să fac o analogie culinară în chestiunea dragostei, ca să ne jucăm puțin! Încercăm să fim aproape toți niște chefs (în viața noastră privată), nu-i așa?! Însă doar puțini dintre noi sunt pricepuți.

Cu ce rețetă de dragoste l-ai cucerit pe Corin?

Nu a fost o rețetă, ci un timp de așteptare care și-a avut rostul său. Înainte de a ne îndrăgosti, Corin și cu mine am fost foarte buni prieteni și am dialogat intelectual. Lucrul acesta a contat enorm, faptul că ne cunoșteam uman și spiritual, înainte să ne îndrăgostim. Că exista o bază umană și psihologică, iar aceasta a asigurat stabilitate emoționalității și simțămintelor care urmau să se nască între noi.

Lumea nu mai vrea neapărat romantism, ci o verificare a stabilității

Cum poți iubi un Corin îndrăgostit de marile utopii ale lumii?

E esențial în cuplu să nu te plictisești, iar eu nu mă plictisesc deloc cu Corin. Iscusința lui intelectuală mă stimulează adesea, proiectele lui spirituale sunt captivante (chiar fascinante), le discutăm împreună, mi le povestește, îl ascult (mai ales în vacanțele de vară și de iarnă, când avem mai mult timp la îndemână ca să fim doar noi doi), rezonez, polemizez, pun întrebări. Mintea mea e pusă la lucru. Îmi place acest lucru, este stimulator și concretizează o împărtășanie care ne face norocoși în cuplu.

Tu știi? Exista un suflet pereche predestinat?

Cred în așa ceva, firește. Dar nu am argumente ca să demonstrez predestinarea în general, ci doar în particular. În cazul meu și al lui Corin cred că a existat și predestinare (există nuanțe destule în acest sens, dar care vor rămâne in cufărul secret al familiei). Un fel de pregătire destinală a întâlnirii noastre ca oameni și iubiți, care am devenit apoi pereche pe viață.

Ce crezi? Există dragoste la prima vedere?

Există. Dar formula aceasta și expresia ca atare sunt, astăzi, percepute mai degrabă ironic ori desuet. Lumea nu mai vrea neapărat romantism (există totuși o minoritate care mizează tocmai pe așa ceva, din fericire), ci o verificare a stabilității și mai ales a reciprocității într-un cuplu. Dragostea la prima vedere își are, desigur, riscurile ei : focul trebuie întreținut ca foc (sau măcar păstrat ca jar), dar de obicei se stinge. Și după ce se stinge, îl poți reaprinde, desigur, dacă ai energie și dacă mai există răspuns în acest sens. Dar rarisim se întâmplă așa ceva, focul stins nu prea mai este reaprins în același fel, ci, eventual, trebuie găsită o altă cale de a face focul.

Gelozia este o dovadă a iubirii?

Gelozia înseamnă slăbiciune, cusur – acolo unde nu își are rostul și funcționează în ciuda faptului că nu are motive. Există însă și gelozie validă, care are motive să funcționeze ca gelozie, când unul din parteneri e alunecos, invalid emoțional și psihologic, trecător și călător prin mai multe femei ori bărbați etc.

Oare? Contrariile se atrag?

În cazul meu și al lui Corin exact așa a fost. Corin era introvertit și preocupat de lumi spirituale, în junețea noastră, eu eram extrovertită, petrecăreață (într-un fel flower-power) și jucăușă, dănțuitoare, cântăreață. Dragostea și uniunea noastră ne-au făcut să ne adaptăm unul la altul, fiecare s-a schimbat puțin și s-a alchimizat datorită celuilalt.

Chiar așa? Îl putem schimba oricând pe partener? De ce nu?

Cum mărturiseam anterior deja: în cazul meu și al perechii mele a fost vorba de alchimie, de potrivire și rotunjire unul prin celălalt (și datorită celuilalt), tocmai fiindcă eram diferiți. Fiecare și-a găsit sarea, boiaua și piperul în celălalt, completându-l, stimulându-l, împrospătându-l și dezvoltându-l.

Știi? Mutatul împreună înainte de căsătorie te ajută să-l cunoști pe partener?

Cred că e sănătos ca perechile să se poată testa casnic, înainte de a-și pune pirostriile. Rezistă împreună sau nu ? Dacă adaptarea unul la celălalt este prea anevoioasă ori cu frecușuri și adversități fățișe atunci e mai sănătos ca oamenii să se despartă decât să se chinuie împreună, fără să știe dacă vor ajunge cândva la un numitor comun și la o conviețire fericită măcar o parte din viață. Căsătoria e o taină (nu doar religios vorbind): e pur și simplu o taină tulburătoare, așa încât dacă nu o poți asuma și nu o poți duce pe picioare mai bine să nu te legi la cap cu ea.

Singurătatea există oricum, oricâtă dragoste ar fi

Crezi? Există un punct în care dragostea moare?

Toate lucrurile mor, așa că și dragostea moare, dacă vrei un verdict general și chiar banal. Dar există o sumedenie de tipuri de dragoste (nu doar un fel de dragoste), iar unele dintre acestea supraviețuiesc frumos până la senectute. E tare bine când dragostea are la bază o prietenie și o comuniune spirituală. Așa ceva nu piere ușor.

Te-ai certat? A fost semn că nu vă potriviți unul cu celălalt?

Am avut zâzanii, rar, și ne-am ciondănit: Se întâmpla că unul înțelegea lucrurile din viață într-un fel, iar celălalt, în alt fel. Polemica emoțională dar și rațională a dus uneori la fricțiuni.

Chiar trebuie să rezolvăm toate diferențele dintre noi?

Putem să nu le soluționăm. Uneori se poate trăi și așa, polemic. Alteori, nu se poate trăi defel, dacă sunt prea multe diferențe în gândire și percepție.

Așa te-ai gândit? După ce mă voi căsători, nu mă voi mai simți singur. E bine să te simți singură?

Singurătatea există oricum, oricâtă dragoste ar fi (și e minunat că ea, dragostea, este). Murim întotdeauna singuri, e cumplit acest lucru, dar e un fapt obiectiv. De obicei, murim singuri. Dar înainte de a muri, dacă au fost la mijloc ani buni și mulți de dragoste, ei, bine ăsta e un noroc pe care omul și-l face singur (sau oamenii și-l fac singuri, ca să vorbim la plural, căci e vorba de cupluri).

Ce e singurătatea în doi?

Depinde. Există o singurătate în doi care e floare rară, exotică, frumoasă. Asta nu e ceva rău, ci minunat. Dar există și singurătatea în doi când partenerii de viață sunt nepotriviți și segregați, trăind fiecare cu și în lumea sa, fără vreo atingere mentală, fizică, spirituală cu celalalt. Asta e ceva infernal.

Ai nevoie doar de iubire? De bani, de acoperiș, de istorie e nevoie?

E nevoie de toate. Cine spune ori crede că se poate trăi doar cu una din ele e utopic sau năuc. Sau încăpățânat ca un măgar (și uneori poate avea câștig de cauză, de ce nu !)

Dragostea a făcut totul? Cum?

Intri într-un cerc magic pe care îl desenezi ca să desparți zonele. Tot ce e în afară e lumea pe care o vezi și cu care interferezi ca făptură socială, fiindcă nu ai încotro. Dar în cercul tău magic sau în cercul nostru ori al vostru magic e vacanță de vară. O vară fără sfârșit.

A fost iubire la prima vedere? Există?

Există, de bună seamă, Dar eu cred în iubirea care are o bază solidă în prietenie și care apoi se dezvoltă nuanțat și chiar spectaculos din multe unghiuri.

Jumătatea ta mai bună crezi că așteaptă în altă parte?

Jumătatea mea mai bună e aici de 35 de ani deja. Și e tare bine că e așa. Sper să ne țină Dumnezeu (sau cine aranjează și drămuiește lucrurile acestea) și pe mai departe tot așa.

Despre Ruxandra Cesereanu

Ruxandra Cesereanu este poetă, prozatoare, eseistă. Actualmente este profesor la Catedra de literatură comparată a Facultăţii de Litere din Cluj.

Cărţi publicate:

  • Poezie: Zona vie (1993); Grădina deliciilor (1993); Cădere deasupra oraşului (1994) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Oceanul Schizoidian (1998, 2006); Femeia-cruciat (antologie, 1999); Veneţia cu vene violete. Scrisorile unei curtezane (2002); Kore-Persefona (2004) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Coma (2008) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj.
  • Proză: Călătorie prin oglinzi (1989); Purgatoriile (1997); Tricephalos (2002); Nebulon (2005) – Premiul Clubului Lions; Naşterea dorinţelor lichide (2007).
  • Eseu: Călătorie spre centrul infernului. Gulagul în conştiinţa românească (1998) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, Premiul „Ion Negoiţescu” al revistei Apostrof; Panopticum. Tortura politică în secolul XX (2001) – Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj; Imaginarul violent al românilor (2003); Decembrie ’89. Deconstrucţia unei revoluţii (2004) – Premiul revistei Cuvântul; Gulagul în conştiinţa românească. Memorialistica şi literatura închisorilor şi lagărelor comuniste (2005); Năravuri româneşti (2007); Gourmet. Céline, Bulgakov, Cortázar, Rushdie (2009).
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro