Scandal în ședința PNL: Ciucă, somat să îi pună la punct pe pesediști – surse
Mai mulți lideri PNL s-au declarat nemulțumiți luni în ședința conducerii PNL față de colaborarea cu PSD și i-au cerut premierului Nicolae Ciucă să îi sancționeze pe miniștrii PSD care critică PNL, printre cei mai vehemenți fiind, potrivit surselor HotNews.ro, Raluca Turcan, Alina Gorghiu, Gheorghe Flutur. În replică, premierul le-a cerut liberalilor ca nici ei să nu mai anunțe măsuri înainte de a fi decise în Coaliție. Discuțiile au loc în contextul în care între PSD și PNL se poartă un război mediatic iar lideri ca Florin Cîțu și respectiv Marcel Ciolacu se întrec în a anunța măsuri fiscale neacceptate de către Guvern.
- „Suntem atacați la televizor. Trebuie discutat în coaliție să nu mai fim atacați”, a spus Gheorghe Flutur.
La rândul său, Raluca Turcan a acuzat că Marcel Ciolacu și ministrul PSD al Muncii Marius Budăi că mint în fiecare seară la televizor legat de creşterea pensiilor şi modificarea PNRR, ea susținând că ”din astfel de lovituri scade PNL”.
Alina Gorghiu a intervenit și ea cerându-i premierului să ia măsuri pentru ca ministrul Muncii să nu mai vorbească fără să se consulte.
- „Există o situație la Alba. Ministrul economiei (Florin Spătaru, PSD – nr.) a ras oamenii noștri, pesedizează tot”, a afirmat și Florin Roman în ședința PNL.
- „Secretarii nostri de stat se plâng că nu au atribuții. De asemenea, e o situație gravă în PNL care ține de cum ne comportăm. Nu trebuie să anuntam pe Instagram soluții, trebuie stabilite în partid din coalitie, pentru că nu ne mai crede lumea”, a spus la rândul său Robert Sighiartău, conform surselor citate.
- „Trebuie să sprijiniți Guvernul. Măsuri fără a fi discutate în guvern nu ajută la nimic. E nevoie de coerență în soluții pentru popor. Nu am nicio reținere să mă detașez dacă se emit măsuri care nu au fost discutate în guvern”, ar fi fost replica premierului, conform surselor participante la ședință.
În spatele ușilor închise, premierul Nicolae Ciucă le-a cerut liberalilor să sprijine Guvernul și le-a spus să nu mai anunțe măsuri fără a fi discutate înainte în interiorul Coaliției. Ciucă le-a mai spus că va face tot ce este posibil să se delimiteze de soluțiile prezentate de PSD care nu au fost discutate în Guvern.
„Trebuie să sprijiniti Guvernul, prezentarea unor măsuri fără a fi discutate înainte nu ajută la nimic. E nevoie de coerență în soluții pentru popor. Nu am nici o reținere să mă detașez dacă se emit măsuri care nu au fost discutate în Guvern”, le-ar fi spus premierul liberalilor.
Discuțiile au loc în contextul în care între PSD și PNL se poartă un război mediatic iar lideri ca Florin Cîțu și respectiv Marcel Ciolacu se întrec în a anunța măsuri fiscale neacceptate de către Guvern. Liderii PSD și PNL se întrec în propuneri fiscale cu impact electoral, dar fără finalitate.
PSD, susține public subvenționarea prețului la alimentele de bază, suprataxarea averilor, majorarea pensiilor și a salariilor în timp ce liberalii pledează pentru scăderea TVA-ului și a CAS-ului. În practică însă, toate măsurile anunțate de liderii PSD și PNL nu au studiu privind impactul bugetar și nici nu au fost discutate în coaliție.