Sari direct la conținut

Peste 30 de instituții media internaționale cer protecția jurnaliștilor palestinieni din Gaza

HotNews.ro
Bombardamente israeliene în Gaza, Foto: Ariel Schalit / AP / Profimedia
Bombardamente israeliene în Gaza, Foto: Ariel Schalit / AP / Profimedia

Peste 30 de instituții de presă internaționale, inclusiv cele mai importante agenții de presă din lume, și-au exprimat joi solidaritatea cu jurnaliștii palestinieni care lucrează în condiții extrem de dificile în Gaza și au cerut autorităților israeliene să îi „protejeze” în calitate de civili, potrivit AFP.

Potrivit Comitetului pentru protecția jurnaliștilor (CPJ), organizație cu sediul la New York care a coordonat scrisoarea deschisă, cel puțin 94 de jurnaliști au fost uciși de la începutul războiului dintre Israel și Hamas, dintre care majoritatea, 89, sunt „palestinieni uciși de armata israeliană”, fiind cel mai mortal conflict „documentat vreodată” de organizație.

„Timp de aproape cinci luni, jurnaliștii și profesioniștii din mass-media din Gaza – care sunt practic singura sursă de informații pe teren în teritoriul palestinian – au lucrat în condiții fără precedent” și „continuă să lucreze în pofida riscurilor personale”, se arată în scrisoarea semnată de BBC News, New York Times, Der Spiegel și Haaretz.

Aceștia continuă să își facă meseria „în ciuda pierderii familiilor, prietenilor și colegilor lor, a distrugerii locuințelor și birourilor, a deplasărilor constante, a întreruperilor de comunicare și a penuriei de alimente și combustibil”, adaugă textul, semnat de cele trei principale agenții de presă din lume, Associated Press (AP), Agenția France-Presse (AFP) și Reuters, precum și de Asociația Mondială a Ziarelor (WAN-IFRA).

„Jurnaliștii sunt civili și autoritățile israeliene trebuie să-i protejeze ca pe niște non-combatanți, în conformitate cu dreptul internațional”, continuă semnatarii, adăugând că „cei responsabili de orice încălcare” trebuie „să răspundă”.

Înainte de începerea războiului, AFP avea un birou de zece persoane în orașul Gaza, al cărui personal a fost evacuat în sudul Fâșiei Gaza la începutul lunii octombrie, când Israelul a ordonat locuitorilor să plece. Unii dintre ei locuiesc încă acolo în condiții foarte precare.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro