Polonia se pregătește pentru un aflux masiv de ucraineni, dar poate face față?
Polonia se pregătește pentru un aflux masiv de refugiați în cazul în care Rusia atacă Ucraina, vorbind chiar și de „un milion de oameni” – relatează marți ziarul grec Naftemporiki, citat de Rador.
„Trebuie să fim pregătiți pentru cel mai rău scenariu și am luat măsuri pentru a fi pregătiți pentru un val de până la un milion de oameni”, a declarat viceministrul polonez de Interne, Maciej Wąsik, pentru postul național de radio.
Guvernul polonez s-a angajat să arate solidaritate față de Ucraina pe măsură ce tensiunile cu Rusia escaladează și a susținut că oamenii care părăsesc țara în cazul unei invazii ruse vor fi considerați „adevărați refugiați” și vor primi ajutor, a spus Wąsik. „Conform Convenției de la Geneva, acești oameni se vor afla sub protecția Poloniei și nu vom spune nu la a oferi ajutor”, a spus el.
Ucraina se învecinează cu mai multe state membre UE: Polonia, România, Slovacia și Ungaria, dar cele mai strânse legături le are cu Polonia. În Polonia există deja peste un milion de ucraineni care au venit în țară în căutarea unor locuri de muncă mai bune. Acești oameni au fost, în esență, integrați.
De notat, însă, că există îndoieli cu privire la faptul că Polonia poate face față unui aflux atât de mare, în condițiile în care observatorii semnalează că există doar aproximativ 2.000 de locuri în țară pentru cazarea refugiaților, în zece centre conduse de departamentul guvernamental responsabil pentru migrație. De asemenea, poliția de frontieră dispune de peste 2.300 de posturi, dar doar 800 sunt disponibile în prezent.
O criză ucraineană ar fi un caz foarte diferit
În plus, Polonia are puțină experiență în astfel de crize. Cele mai recente cifre ale Oficiului pentru Străini, care vizează primele nouă luni ale anului 2021, arată că doar 5.200 de persoane au depus cerere pentru protecție internațională, condiție care include recunoașterea ca refugiat sau primirea de protecție subsidiară.
Anul trecut, puternicul lider al Belarusului, Aleksandr Lukaşenko, a declanșat o criză politică și umanitară în Polonia, încurajând mii de migranți din Orientul Mijlociu să vină cu avionul la Minsk și de acolo să se îndrepte spre Uniunea Europeană. Polițiștii de frontieră polonezi au respins mai mulți migranți, trimițându-i înapoi în Belarus, ceea ce a determinat organizațiile pentru drepturile omului să spună că acestor oameni li s-a încălcat dreptul de a cere azil.
O criză ucraineană ar fi un caz foarte diferit, subliniază publicația Politico, deoarece ucrainenii au dreptul de a intra în UE fără viză, iar Ucraina se învecinează cu UE, ceea ce înseamnă că autoritățile nu vor putea susține că refugiații ar trebui să caute azil în altă parte.
Potrivit declarațiilor făcute pentru Politico, Ministerul polonez de Interne „monitorizează constant situația legată de criza de la granița ruso-ucraineană”. „Situația este analizată în mod continuu în strânsă cooperare cu Poliția de Frontieră și Oficiul pentru Străini, inclusiv în ceea ce privește locurile disponibile în centrele pentru străini”, a precizat ministerul.