„Răzvrătire și indisciplină”. IPS Teodosie, la judecata Sinodului Bisericii Ortodoxe, care se întrunește astăzi
Sinodul Bisericii Ortodoxe, care se întrunește joi, îl va judeca pe arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, pentru „acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică”, după ce a insistat în repetate rânduri pentru ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de mitropolie, deși nu ar îndeplini criteriile. Ședința vine și în contextul în care IPS Teodosie, cunoscut pentru o serie de declarații controversate, a intrat în conflict cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu.
Ședința Sfântului Sinod este programată de la ora 10.00.
„Încalcă ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române”
Invocând faptul că insistând cu înverșunare în demersul său, respins de altfel pentru prima dată în 2003, IPS Teodosie încalcă „ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române”, Cancelaria Sfântului Sinod a anunțat că „încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică” vor fi înscrise pe ordinea de zi a şedinţei din 29 februarie a Sfântului Sinod.
Arhiepiscopia spunea, în 9 februarie, că solicitarea Arhiepiscopiei Tomisului de a deveni mitropolie a fost discutată şi respinsă în şedinţa din 4-5 martie 2003 a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, prezidată de Patriarhul Teoctist.
- „În ultimii doi ani, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie a solicitat de mai multe ori Cancelariei Sfântului Sinod ca ridicarea Arhiepiscopiei Tomisului la rang de Mitropolie să fie înscrisă din nou pe ordinea de zi a Sfântului Sinod, aducând în acest sens mai multe argumente de ordin istoric, cultural şi sociologic.
- De fiecare dată, Cancelaria Sfântului Sinod a răspuns că, potrivit Statutului pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, o mitropolie este constituită din două, trei sau mai multe eparhii, iar ierarhii acestora formează împreună un sinod mitropolitan”, a precizat Cancelaria Sfântului Sinod.
Conform acesteia, „întrucât nicio eparhie vecină cu Arhiepiscopia Tomisului nu doreşte să intre în componenţa unei viitoare Mitropolii a Tomisului, Înaltpreasfinţitul Părinte Arhiepiscop Teodosie insistă cu înverşunare ca doar eparhia pe care o păstoreşte să devină mitropolie, după modelul unor mitropolii din Bulgaria, încălcând astfel ordinea statutară a Bisericii Ortodoxe Române, care, în prezent, nu prevede existenţa unor mitropolii onorifice, fără sinod mitropolitan”.
„De aceea, încălcarea ordinii statutare a Bisericii şi tulburarea păcii din viaţa Bisericii şi a societăţii prin acte de răzvrătire, indisciplină şi presiune publică vor fi înscrise pe ordinea de zi a viitoarei şedinţe a Sfântului Sinod”, mai precizează sursa citată.
IPS Teodosie, mesaj înainte de a intra la judecata BOR: „Rugaţi-vă pentru mine”
Miercuri, IPS Teodosie le-a cerut credincioșilor să se roage pentru el, pentru Patriarhul Daniel, dar şi pentru membrii Sfântului Sinod, ca să aibă „cuget bun” și să ia decizii „după voia lui Dumnezeu”.
- „Să fiţi încredinţaţi, ca părinte, aici, în ţinutul apostolic al Sfântului Apostol Andrei şi al Sfântului Apostol Filip, vă voi fi mereu fidel şi mă voi ruga pentru toţi.
- Rugaţi-vă şi frăţiile voastre, dobrogenii, pentru mine, rugaţi-vă pentru întâi stătătorul bisericii noastre, pentru Preafericitul Patriarh Daniel pe care eu îl cinstesc şi îl respect, pentru toţi membrii Sfântului Sinod ca să avem credinţă curată şi cuget bun şi toate cele pe care le hotărâm să fie după voia lui Dumnezeu”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului, la Radio Dobrogea, conform News.ro.
El le-a mulţumit credincioşilor care au ţinut postul instituit în primele trei zile din această săptămână. Amintim că săptămâna trecută Arhiepiscopia Tomisului a emis un ordin prin care a instituit perioadă de post între 26 – 28 februarie, pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, „având în vedere râvna şi solicitarea insistentă a credincioşilor din cuprinsul Sfintei Arhiepiscopii a Tomisului de a se institui o perioadă de rugăciune şi de post pentru împlinirea dorinţei poporului de pace, rânduială şi descoperire a adevărului”.
Cum insistă IPS Teodosie să devină mitropolit
În 5 februarie, Arhiepiscopul Tomisului a anunţat că a trimis la Cancelaria Sfântului Sinod „cel mai complet referat” pentru înfiinţarea Mitropoliei Tomisului, precizând că acesta a fost înregistrat şi că speră să fie pus pe ordinea de zi.
Arhiepiscopul Tomisului a fost întrebat, la Radio Dobrogea, dacă Mitropolia Tomisului ar trebui înfiinţată, reactivată sau recunoscută şi dacă a fost vreodată desfinţată, a scris News.ro.
„Nu a fost desfinţată niciodată, doar împrejurările au făcut să înceteze viaţa ei activă şi, sigur, după toate datele pe care le avem, ea trebuie să fie reactivată şi recunoscută şi nădăjduiesc în aceasta, că Dumnezeu e Dumnezeul adevărului, iar acesta este un adevăr de necontestat”, a răspuns IPS Teodosie.
El a mai fost întrebat de un alt ascultător al emisiunii cum se pot implica cetăţenii în acest demers.
- „Da, au venit la mine mulţi. Nu pot să vă opresc. M-au întrebat şi alţii, ne daţi voie să trimitem şi noi scrisori către Cancelaria Sfântului Sinod, către Patriarhie. Eu nu pot să vă opresc. Că a opri nu este creştineşte, iar Mitropolia Tomisului este cea care aduce demnitate şi ţării şi bisericii.
- Eu nu comentez de ce nu s-a împlinit. Am trimis acum cel mai complet referat pentru Mitropolia Tomisului la Cancelaria Sfântului Sinod.
- A fost înregistrat, sperăm să se pună pe ordinea de zi. Dacă şi dumneavoastră, laicii, doriţi să aduceţi un aport, că ştiu că aţi luat cunoştinţă despre adevărata istorie a Mitropoliei Tomisului, pentru care avem argumente nu necesare, ci mult prisositoare, faceţi şi dumneavoastră un efort să trimiteţi dorinţele dumneavoastră către Patriarhie şi Cancelaria Sfântului Sinod. Nu vă pot opri, nici nu vă silesc”, a afirmat Arhiepiscopul Tomisului.
„Ambiții personale”
IPS Teodosie a mai făcut demersuri de a ajunge la statutul de mitropolit și în trecut, iar acum aproape patru ani a primit un răspuns tranșant de la Patriarhie, care a transmis că discuțiile pe această temă au fost închise definitiv.
În luna mai a anului 2021, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, Vasile Bănescu, declara că, pentru Patriarhia Română, problema (re)înfiinţării unei mitropolii a Tomisului este una definitiv închisă, iar mereu posibilele reacţii „inadecvate pe această defunctă temă nu vor mai beneficia de niciun comentariu oficial”.
Anunțul făcut de Bănescu în urmă cu aproape patru ani a venit după ce conducerea BOR i-a refuzat controversatului Teodosie avansarea în ierarhia internă și transformarea în mitropolit.
Conducerea BOR l-a acuzat atunci pe Teodosie de „ambiții personale” care nu au legătură cu misiunea pastorală și de sfidarea recomandărilor BOR. În plus, a fost criticat pentru inițiativele din perioada pandemiei care au adus prejudicii imaginii bisericii și au arătat o atitudine ”provocatoare”.
În conflict cu purtătorul de cuvânt al patriarhiei
Amintim că IPS Teodosie s-a remarcat în spațiul public printr-o serie de declarații controversate, iar în timpul pandemiei a contestat măsurile anti-COVID impuse de autorități, fiind chiar amendat pentru diverse slujbe organizate deși era interzis. El a fost reprezentat atunci și susținut de Diana Șoșoacă.
IPS Teodosie susținea, în timpul pandemiei, că preoții au „în Sfântul Altar cel mai bun vaccin, Sfânta Împărtăşanie”, iar Hristos nu îi lasă să se îmbolnăvească dacă se împărtășesc zilnic și fac zilnic liturghie.
- IPS Teodosie face din nou declaraţii controversate despre vaccinarea anti-Covid: „Dacă e cineva afectat de Covid şi face vaccinul, îi este fatal”
- VIDEO IPS Teodosie, pledoarie împotriva vaccinării și apel la juriști să îi apere pe oamenii care nu vor să se vaccineze: Sunt atâtea urmări negative
În decembrie 2023, el trăgea și o „concluzie” – „pandemia de coronavirus nu a existat”. Arhiepiscopul Tomisului spunea în mesajul de sărbători adresat credincioșilor că pandemia de coronavirus nu a existat și că este bucuros că s-a încheiat un an „cu multă zvonistică”, potrivit Constanța 100%.
„Lăsăm în urmă un an care a avut și bucurii și greutăți și multă zvonistică și multe lucruri care se lămuresc”, a spus IPS Teodosie.
Întrebat de jurnaliștii care participau la conferința de presă la ce se referă, IPS Teodosie a răspuns: „La așa zisa pandemie. Ce pandemie? A trecut pandemia. Nici nu a fost. A fost presupusă, nu vedeți câte se descoperă acum”.
Arhiepiscopul Tomisului a mai fost întrebat cine susţine că nu a fost pandemie.
„Logica. Că nu a fost epidemie ca să fie pandemie. Întâi trebuie să fie epidemie şi pe urmă pandemie. Şi iată acuma nu mă aşteptam ca atât de repede să se dezvăluie aceste forţări de pandemie care au dus la nişte privilegii pentru unii şi nişte necazuri pentru alţii”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului, referindu-se la dosarul DNA privind achiziția vaccinurilor anti-COVID.
El a adăugat că nu s-a vaccinat deoarece nu medicii s-au ocupat de coronavirus, ci politicienii.
„Mă refer la judecata care e acum. Se descoperă aceste lucruri în toată lumea, nu numai în ţara noastră. Când m-au întrebat dacă mă vaccinez, am spus că nu mă vaccinez pentru că nu se ocupau de boală medicii, ci se ocupau politicienii şi administraţia”, a mai declarat Arhiepiscopul.
IPS Teodosie este în conflict și cu purtătorul de cuvânt al Patriarhiei, Vasile Bănescu, căruia i-a adus constant acuzații. În ianuarie, IPS Teodosie a anunțat că îl va da în judecată pe Bănescu.