Gambitul NATO de la Deveselu: o mostră de diplomație de imagine

Mutarea de joi a NATO, care a invitat Rusia să viziteze baza de la Deveselu, pentru ca să se convingă că e una defensivă, a fost una surprinzătoare, mai ales pentru noi, românii. Ce să caute rușii în România? I-am așteptat atât pe americani ca să scăpăm de ruși și americanii ni i-au adus pe ruși?

Toate aceste nedumeriri nu sunt doar locale, ci și simptomul unei mirări globale. De regulă, un general nu invită generalul inamic în spatele propriilor poziții, pentru inspecție. Totuși, ea are șanse să fie o mutare diplomatică foarte eficace.

Să ne imaginăm răspunsurile lui Putin la această invitație. Un „nu” ar fi foarte dificil de justificat – și oricât ar fi justificat, tot ar fi greu de înțeles. Un „da” ar fi o concesie, care ar trebui să vină împreună cu o concluzie care favorizează Rusia și se înscrie în retorica agresiunii occidentale. Lipsa unui răspuns ar fi destul de ușor de asimiliat cu un „nu”, deci rămâne calea unei condiții greu de îndeplinit venite din partea lui Putin.

E greu de știut cum va rezolva Rusia problema, înaintea rezolvării, dar e clar că Rusia are o problemă, în momentul de față. Cum poate poza în țară agresată și cum poate menține imaginea propagandistică a unui Occident agresor, dacă Occidentul agresor își dezvăluie pozițiile?

Interesante de remarcat la această situație sunt două lucruri. În primul rând că e un meci diplomatic care se poartă în zona imaginii. Diplomația clasică ar fi inclus – și a încercat să includă, cel puțin din partea NATO – negocieri pentru poziții strategice, paritate de forțe militare și așa mai departe. Mutarea NATO dă la o parte considerentele strategice și pune în joc altceva, reputația internațională și ideea de agresiune. Putin e într-o poziție incomodă, din care nu poate ieși bine decât cu un gest la fel de generos, orice-ar însemna asta în termeni militari și diplomatici.

Al doilea fapt interesant e că meciul simbolic se poartă nu numai pe plan global. Toate sursele pe care le-am consultat tind să creadă că Putin a provocat noua criză din Ucraina pentru a întări în ochii publicului rusesc ideea unui Occident agresiv, lucru care îl face să apară la propriul electorat ca un salvator sau o necesitate politică, în lipsa unei oferte de prosperitate, libertate și altele, caracteristică liderilor democratici. Metoda e veche, ne amintim de Cecenia și Afganistan, și cu siguranță nu numai liderii autoritari ruși au aplicat-o în decursul istoriei.

Ceea ce face ca gambitul NATO să fie cu atât mai puternic. Putin, ca și alți lideri autoritari, a pus nu odată, în decursul propriei domnii, interesele politice interne deasupra celor externe. Așa a fost, de exemplu, cu întemnițarea fetelor punk de la Pussy Riot, care a provocat un val de scârbă internațional, dar a dat satisfacție electoratului rus conservator. Sau cu cascadoriile de imagine din clasa „călare la bustul gol”, ridicole în Europa, dar atrăgătoare pentru un segment al societății rusești. Invitația la Deveselu îl lovește deci pe Putin direct acolo unde îl doare, în încercarea de a obține sprijin popular, la care pare a se reduce în ultimă instanță tot baletul făcut de Putin în aceste zile.

Se dovedește încă odată un adevăr formulat în timpul Războiului Rece: rachetele (pe vremea aceea nucleare) sunt o armă excelentă, dar pentru asta ai nevoie de un lucru esențial: să nu le folosești.