Sari direct la conținut

„I s-a propus lui Putin”. Navalnîi, la un pas de a fi eliberat „în cadrul unui schimb de prizonieri” înainte de a muri

HotNews.ro
Alexei Navalnii, Foto: Pavel Golovkin / AP - The Associated Press / Profimedia
Alexei Navalnii, Foto: Pavel Golovkin / AP - The Associated Press / Profimedia

Politicianul rus de opoziţie Alexei Navalnîi era aproape de a fi eliberat în cadrul unui schimb de prizonieri, la momentul morţii sale, a declarat luni Maria Pevcih, o aliată a lui Navalnîi, repetând acuzaţia că preşedintele Vladimir Putin a ordonat asasinarea lui, relatează Reuters și Agerpres.

Într-o declaraţie postată pe Youtube, Pevcih a spus că discuţiile despre un schimb între Navalnîi şi doi cetăţeni americani neprecizaţi pentru Vadim Krasikov, un asasin în slujba FSB în închisoare în Germania, erau în stadii finale la momentul morţii lui.

Navalnîi, 47 de ani, a murit într-o colonie penală din regiunea arctică pe 16 februarie. Kremlinul a negat că Rusia ar avea vreo implicare în moartea sa. Certificatul de deces al lui Navalnîi menţionează că opozantul a murit de cauze naturale, potrivit susţinătorilor săi.

Această variantă a fost susținută și de șeful Serviciului de informații al apărării din Ucraina, Kirilo Budanov.

Maria Pevcih nu a numit cei doi cetăţeni americani care ar fi urmat să fie schimbaţi cu Navalnîi, dar SUA au precizat în trecut că încearcă să obţină eliberarea lui Evan Gershkovich, jurnalist la Wall Street Journal, şi a lui Paul Whelan, fost puşcaş marin, notează Reuters.

„Ar fi putut sta în acest scaun chiar acum”

„Alexei Navalnîi ar fi putut sta în acest scaun chiar acum, chiar astăzi. Nu este o figură de stil, ar fi putut şi ar fi trebuit să se întâmple”, a spus Pevcih.

„Navalnîi ar fi trebuit să iasă în următoarele câteva zile pentru că am obţinut o decizie privind eliberarea sa într-un schimb. La începutul lui februarie, i s-a propus lui Putin să permită un schimb între ucigaş, ofiţerul FSB Vadim Krasikov, care execută o pedeapsă cu închisoarea la Berlin, şi doi cetăţeni americani şi Alexei Navalnîi”, a adăugat ea.

Ea a mai spus că are confirmarea că negocierile pentru schimb erau în stadiile finale în seara zilei de 15 februarie.

Navalnîi, a spus ea, a fost ucis cu o zi mai târziu pentru că Putin nu a putut tolera gândul că ar putea fi liber.

„Oficiali, americani şi germani, au dat din cap în semn de înțelegere”

Maria Pevcih a mai spus că aliaţii lui Navalnîi fac eforturi de la începutul războiului din Ucraina să-l scoată din Rusia în cadrul unui schimb de prizonieri care să implice „spioni ruşi pentru deţinuţi politici”.

Ea a adăugat că a făcut eforturi disperate şi a încercat să găsească intermediari, abordându-l chiar pe răposatul diplomat Henry Kissinger, dar a spus că guvernele occidentale nu au reuşit să dea dovadă de voinţa politică necesară.

„Oficiali, americani şi germani, au dat din cap în semn de înţelegere. Au spus cât de important era ca Navalnîi şi deţinuţii politici să fie ajutaţi, ne-au strâns mâinile, au făcut promisiuni şi nu au făcut nimic”, a mai spus ea.

Un purtător de cuvânt al guvernului german a declarat luni, în cadrul unei conferinţe de presă, că executivul german are cunoştinţă de relatările privind un schimb de prizonieri planificat în urma căruia să fie eliberat Alexei Navalnîi, dar a precizat că nu poate comenta aceste informaţii în prezent.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro