Sari direct la conținut

Coordonatorul campaniei electorale liberale: Rezultat fabulos pentru PNL la locale / „Dezastru, cum ar zice Ciolacu”

HotNews.ro
Coordonatorul campaniei electorale liberale: Rezultat fabulos pentru PNL la locale / „Dezastru, cum ar zice Ciolacu”
Sigle PNL - Foto: INQUAM Photos / Octav Ganea

Vicepreşedintele PNL Florin Roman, coordonatorul campaniei pentru alegerile locale, afirmă, sâmbătă, că liberalii au obţinut un ”rezultat fabulos” la ultimele alegeri şi prezintă cifrele în ceea ce priveşte numărul de primari, consilieri locali şi judeţeni, dar şi preşedinţi de consilii judeţene.

„Dezastru, cum ar zice Ciolacu”, a transmis Florin Roman, criticând, astfel, o declaraţie recentă a preşedintelui PSD, notează News.ro.

”Rezultat fabulos pentru PNL la alegerile locale. 38% din numărul mandatelor de primari, 37% din numărul mandatelor de consilieri locali, 30% din numărul mandatelor de preşedinţi de consilii judeţene şi 32% din numărul mandatelor de consilieri judeţeni. Dezastru, cum ar zice Ciolacu”, a transmis, sâmbătă, coordonatorul campaniei pentru alegerile locale a PNL.

Florin Roman afirmă că ”manipularea PSD cu înroşirea hărţii României, în seara alegerilor, este o falsă amăgire pentru socialişti”.

Afirmația sa vine după ce, duminică seară, după închiderea urnelor, Marcel Ciolacu a spus că PSD a câștigat alegerile.

”Povestea merge mai departe… cu un soldat în slujba ţării şi cu 2,5 milioane de voturi pentru PNL. Mulţumesc fiecărui liberal pentru implicare şi devotament faţă de PNL. Foarte puţini au crezut în acest scor înainte de alegeri. Toate sondajele dădeau un PNL în jur de 20%. În 9 iunie, românii au votat şi au dat rezultatul precis”, a mai transmis Roman.

Acesta afirmă că mandatul său de coordonator al campaniei se încheie şi i-a predat ştafeta lui Dan Motreanu, coordonatorul campaniei prezidenţiale, ”cel mai bun strateg pe care îl are PNL la ora actuală”.

INTERVIURILE HotNews.ro