Sfârșitul nu-i aici. Interviu cu Radu Comșa, expert în politici de sănătate: “Un rol important revine informării, astfel încât pacientele cu cancer să ajungă cât mai repede la tratament”

​Timpul este esențial în lupta împotriva cancerului, iar diagnosticul și tratamentul prompt pot face o diferență semnificativă în viața pacienților și în rezultatele tratamentului. Radu Comșa, expert în politici de sănătate, a derulat un studiu în cadrul proiectului “Sfârșitul nu-i aici” care și-a propus analizarea timpului pe care pacientele cu cancer îl petrec în așteptarea începerii tratamentului. Radu Comșa ne-a descris si principalele măsuri de politici publice care pot fi adoptate pentru reducerea timpilor pe traseul terapeutic.

1. Vă rugăm să prezentați pe scurt cercetarea pe care ați realizat-o în cazul parcursului prin sistemul de sănătate din România și în sistemele din alte țări, în cazul pacientelor cu cancer de sân.

Obiectivul studiului realizat la comanda Novartis a fost de a măsura duratele de timp pe care pacientele cu cancer de sân îl petrec în interacțiunile cu sistemul de sănătate, de la identificarea primelor semne și până la începerea tratamentului. Am împărțit acest parcurs în mai multe etape și am întrebat – printr-un chestionar anonim – paciente din mai multe centre de tratament cât au durat la fiecare din ele. Am vrut să aflăm care este durata pentru fiecare etapă, dar și cum sunt distribuiți timpii individuali, de la cel mai scurt la cel mai lung. În paralel, am consultat literatura internațională de specialitate pentru a afla cât durează respectivele etape în alte state membre ale Uniunii Europene, Marea Britanie și America de Nord. Cunoscând timpii realizați la noi în țară și cei din alte țări am putut determina care sunt fazele nefiresc de lungi la noi și care necesită intervenții prioritare. De asemenea, am urmărit să aflăm experiențe utile care să ne ajute să reducem timpii de acces la tratament.

1. Oferiți-ne câteva date socio-demografice despre pacientele cu cancer de sân.

Dintre pacientele intervievate, cele mai multe au provenit din mediul urban, dar nu la o diferență mare comparativ cu mediul rural. O altă observație ține de studiile absolvite: în eșantion au fost incluse paciente a căror ultimă formă de învățământ absolvită a fost diversă, respectiv gimnaziu, liceu, școală postliceală și universitate. Cele mai multe au fost absolventele de studii liceale și universitare. Dintre pacienți, cvasi-totalitatea au fost femei, însă este important să subliniem că și bărbații pot să dezvolte cancer de sân, deși într-o proporție mult mai mică.

1. Care este parcursul clinic al unei paciente cu cancer de sân, de la primele semne de boală pană la diagnostic și tratament, și ce ați urmărit dumneavoastră?

Parcursul clinic avut în vedere a cuprins perioada dintre identificarea primelor semne ale bolii și începerea tratamentului anti-neoplazic. În interiorul acestuia, momentele reper sunt identificarea primelor semne, consultația de către medicul de familie, consultația de către medicul specialist care ridică suspiciunea de cancer, efectuarea mamografiei, a ecografiei, a biopsiei, examinarea histopatologică și imunohistochimică, examinări imagistice de performanță, stabilirea diagnosticului și a tratamentului.

Ideal este ca timpii dintre fiecare din aceste momente reper să fie cunoscuți, așa încât să putem interveni asupra acelora care durează prea mult. Totuși, datele colectate nu ne-au permis măsurători la asemenea nivel de detaliu, deoarece pacientele nu își mai aminteau exact datele calendaristice respective. Prin urmare, cu datele de încredere pe care le-am avut am putut separa parcursul pacientelor în patru faze, respectiv: 1. primele semne – prima vizită la medicul specialist care ridică suspiciunea de cancer mamar; 2. prima vizită la medicul specialist – efectuarea biopsiei; 3. efectuarea biopsiei – stabilirea diagnosticului complet; 4. stabilirea diagnosticului – începerea tratamentului (chirurgie, chimioterapie, hormonoterapie etc.).

1. Cum se compară rezultatele din România cu cele din alte țări?

Având în vedere că sondajul a fost efectuat în numai trei centre de tratament și că eșantionul a fost format din persoane care au dorit să răspundă, nu putem afirma că rezultatele sale sunt generalizabile la nivel național, însă ele oferă valori de referință ce pot fi utilizate la dezvoltarea unei cercetări statistice reprezentative. Pentru a le analiza comparativ am documentat traseele pacienților în cinci alte tari, pe baza unor lucrări de specialitate publicate, și am confruntat timpii identificați cu cei observați în România, acolo unde a fost posibil. Cele cinci țări au fost Franța, Polonia, Spania, Marea Britanie și Statele Unite ale Americii. Studiile din Franța, Spania, Marea Britanie și SUA s-au bazat pe date din registre electronice de pacienți, iar cel din Polonia pe interviuri cu pacienții, ca în cazul cercetării efectuate în România. Concluzia este că duratele observate în Franța, Marea Britanie, SUA și Spania sunt semnificativ mai scurte decât cele observate în România în toate etapele traseului pacientului, iar cele din Polonia sunt similare cu cele de la noi.

1. Dacă ar fi să tragem o concluzie generală, cum se situează România față de alte țări din Europa în ceea ce privește specificitățile parcursului pacientei prin sistemul de sănătate din România?

În statele mai performante decât noi există mecanisme implementate la nivelul sistemului de sănătate de mai mult timp, care fac diferența. De exemplu, toate au programe de screening sistematic al cancerului de sân, în care femeile sunt invitate la testări periodice. Prin urmare, femeile sunt informate, traseul clinic este bine cunoscut tuturor medicilor implicați și există capacitate sporită de a efectua și procesa rapid investigații imagistice și de anatomie patologică. De asemenea, după ridicarea unei suspiciuni, pacienții din Spania, Marea Britanie și SUA sunt ajutați de navigatori de pacienți în a efectua și interpreta consultațiile și investigațiile necesare.

1. Cum diferă timpii parcursului terapeutic în funcție de anumite caracteristici socio-demografice?

În eșantionul cercetat, am constatat că diferențele dintre duratele consemnate pe categorii de studii absolvite sunt semnificative statistic. Pacientelor cu studii gimnaziale și liceale le-au fost necesare mai multe zile pentru a începe tratamentul decât celor cu studii postliceale și superioare.

Cele mai mari decalaje au fost constatate în etapele cuprinse între primele semne și prezentarea la medicul specialist și între efectuarea biopsiei și diagnosticul complet. Acestea sugerează patru probleme principale care determină prelungirea inutilă a duratelor:

• Informarea insuficientă a pacienților;
• Informarea insuficientă a medicilor cu privire la îndrumarea pacienților pe traseul clinic;
• Lipsa coordonării pacienților pe traseul clinic;
• Capacitatea insuficientă pentru efectuarea și interpretarea în timp optim a investigațiilor imagistice și anatomo-patologice.

1. Care considerați că sunt principalele 3 măsuri de politici publice care pot fi implementate pe termen scurt și mediu, astfel încât timpii de așteptare ai pacientelor cu cancer de sân pe traseul terapeutic să fie reduși?

Având în vedere constatările din cercetarea efectuată, precum și discuțiile cu personalul de specialitate, navigatorii de pacienți și pacienții înșiși, cred că sunt trei arii de intervenție care ar putea aduce beneficii pe termen mediu (pe termen scurt, aceste intervenții ar trebui reglementate).

1. Coordonarea pacienților pe traseul clinic, după ridicarea suspiciunii de cancer de sân. Cred că sistemul de asigurări sociale de sănătate ar trebui să remunereze navigatori de pacienți, așa cum remunerează medici de familie, medici specialiști sau alte categorii de furnizori. După ce decidem că e o soluție bună și punem deoparte finanțarea necesară, rămâne să stabilim cel mai bun instrument de implementare: navigatorii să fie contractați de casele de asigurări de sănătate sau să fie angajați de spitalele publice.
2. Creșterea capacității furnizorilor de investigații imagistice și anatomopatologice. Trebuie să-i determinăm pe furnizori – publici și privați – să crească capacitatea de lucru și dotările. Desigur, asta poate presupune angajarea de personal suplimentar și achiziții de echipamente, dar adeseori sunt suficiente optimizări ale proceselor interne și stimulente pentru personal. Pentru a-i motiva pe furnizori în direcția dorită, consider că CNAS ar trebui să plătească în funcție de performanță investigațiile paraclinice în ambulatoriu ale pacienților cu suspiciune de cancer. Performanța ar fi măsurată în timpul dintre programare și comunicarea rezultatului investigației. Furnizorii care se încadrează în ținte prestabilite la nivel național ar putea fi remunerați mult mai stimulativ. La rândul lor, furnizorii ar trebui să suplimenteze salariul personalului meritoriu.
3. Informarea pacienților și a furnizorilor implicați pe traseul clinic. E clar că avem nevoie de un program național de screening sistematic al cancerului de sân. Până acesta se implementează și se maturizează, un rol important revine informării pacienților și a furnizorilor din prima linie, astfel încât pacientele să ajungă cât mai repede la tratament. Pacientele ar trebui conștientizate să fie atente la semne ale bolii și, dacă există, să contacteze urgent medicul de familie. Medicii de familie și asistenții medicali comunitari trebuie să știe să îndrume mai departe pacientele pe traseul clinic către furnizorii specializați cei mai apropiați.

******

“Sfârșitul nu-i aici” este un demers colaborativ inițiat de Novartis, cu sprijinul Point PA&PR, care își propune să identifice problemele cu care se confruntă pacientele cu cancer de sân și să propună metode de optimizare a parcursului acestora în cadrul sistemului de îngrijiri medicale.

Articol susținut de Novartis România