27%. Cifra care ar trebui să îngrijoreze pe oricine. De ce România are joburi, are oameni, dar nu mai are o piață a muncii

În statisticile oficiale, piața muncii din România pare aproape înghețată în timp. Nicio schimbare majoră în decembrie 2025 față de primăvara lui 2025, nicio prăbușire spectaculoasă, nicio revenire clară.

Datele discutate recent de Banca Națională a României arată o realitate paradoxală: efectivul salariaților din economie a continuat să se reducă în septembrie-octombrie, în timp ce rata șomajului BIM (Biroul Internațional al Muncii) a înregistrat, la rândul ei, o mică scădere pe ansamblul intervalului octombrie-noiembrie, după ce s-a mărit la o valoare medie de 6,1% în toamna lui 2025.

O economie care crește lent, dar care nu mai absoarbe oameni

Intențiile de angajare au continuat însă să scadă în sectoarele majore, cu excepția comerțului, iar deficitul de forță de muncă raportat de companii s-a redus pe ansamblul economiei, anulându-și creșterea moderată consemnată în trimestrul anterior, mai arată Banca Națională.

Este o piață care nu mai comunică cu ea însăși.

În decembrie 2025, rata șomajului ajustată sezonier a rămas la 6,0%, identică celei din noiembrie. Numărul șomerilor – aproape 494.000 de persoane – era mai mare decât în decembrie 2024. O economie care crește lent, dar care nu mai absoarbe oameni.

Intențiile de angajare slăbesc în majoritatea sectoarelor, cu o excepție notabilă: comerțul. În rest, companiile amână, îngheață, testează. Deficitul de forță de muncă raportat de firme se reduce la nivel agregat – nu pentru că problema s-a rezolvat, ci pentru că multe planuri de extindere au fost puse pe pauză.

Aproape 27% șomaj în rândul tinerilor

Cel mai dur indicator rămâne însă șomajul în rândul tinerilor. În perioada iulie–septembrie 2025, rata a fost de 26,9% pentru grupa 15–24 de ani – peste un sfert dintre tineri sunt în afara pieței muncii.

Aici apare ruptura: firmele se plâng de lipsă de personal, iar tinerii se plâng că nu sunt angajați. Ambele afirmații sunt adevărate în același timp. Nu pentru că oamenii nu vor să muncească, ci pentru că locurile de muncă disponibile și competențele oferite nu se mai întâlnesc.

O generație nouă intră pe o piață mai dură

În următorii ani, pe această piață deja tensionată va intra Generația Alfa – cei născuți după 2010. Primele cohorte vor ajunge la vârsta angajării începând cu 2026–2027.

Diferența față de Gen Z este majoră. Dacă Gen Z a intrat într-o economie cu deficit de forță de muncă, salarii în creștere și „război pentru talente”, Generația Alfa va păși într-o lume a restructurărilor, a joburilor entry-level care dispar și a automatizării accelerate.

Alfa sunt primii „nativi AI” reali: cresc cu algoritmi, automatizare, asistenți digitali. Dar vor intra pe piața muncii exact când companiile cer mai multă productivitate cu mai puțini oameni.

Greșeala de timing a companiilor

Un avertisment recent din WirtschaftsWoche spune că multe companii sunt blocate într-o paradigmă depășită: încă gestionează „problema Gen Z”, fără să se pregătească pentru o generație care pune sub semnul întrebării ierarhiile clasice, refuză munca percepută ca inutilă și este mult mai pragmatică în privința securității profesionale.

Este o observație valabilă cu atât mai mult în România.

De ce România e mai vulnerabilă decât Germania

Dacă mutăm acest tablou din Germania în România, consecințele sunt mai dure. Piața muncii românească este mai fragilă, cu mai puține joburi cu valoare adăugată mare, mai mult outsourcing și activități ușor de automatizat.

Blocajul profesional pe care azi îl vedem la 40–50 de ani riscă să coboare rapid spre 25–30 de ani. O generație tânără ar putea rămâne prinsă între așteptări tehnologice ridicate și o economie care nu mai creează suficiente roluri de intrare.

Educația formală nu ține pasul. Școala continuă să pregătească pentru meserii în declin, în timp ce piața cere competențe care se schimbă mai repede decât programele școlare.

Miza reală

Aceasta nu este doar o discuție despre șomaj sau salarii. Este despre structura viitoare a economiei. O piață a muncii care concediază competențe „de birou”, importă muncă fizică și pierde tineri înainte ca aceștia să înceapă.

România nu are o criză clasică a locurilor de muncă. Are o criză de potrivire – între generații, educație și un model economic care începe să se închidă mai repede decât suntem dispuși să recunoaștem.