De ce partidele de dreapta radicală obțin scoruri tot mai mari în rândul celei mai numeroase minorități din România

După nenumărate cicluri electorale, din 1992 încoace, România a ajuns într-un punct în care oboseala democratică este mai vizibilă decât încrederea. Mulți cetățeni au sentimentul că votul nu schimbă nimic, că puterea rămâne blocată în aceleași structuri și că alternanța este mai degrabă mimată decât reală. Cazul reprezentării politice a romilor este unul dintre cele mai clare exemple, scrie cunoscutul activist rom Ciprian Necula, într-un articol de opinie pentru publicul HotNews. 

Nu este vorba despre o simplă percepție, ci un simptom observabil în sondajele de opinie, afirmă Necula. 

„Reprezentarea politică a romilor funcționează ca pe vremea lui Ceaușescu”

De peste 30 de ani, romii – cea mai mare minoritate din România – sunt reprezentați în Parlament de aceeași structură, protejată de lege, ferită de competiție electorală și complet izolată de presiunea votului. Mensur Haliti, vicepreședinte pentru democrație al Fundației Roma for Europe, descrie acest mecanism fără ocolișuri: reprezentarea politică a romilor funcționează ca pe vremea lui Ceaușescu. Afirmația este dură, dar realitatea o susține. 

Romii nu își pot alege reprezentantul din rândul mai multor candidați, ci revalidează, la neșfârșit, mandatul celui care a acumulat până în prezent cinci mandate parlamentare. Este întrerupt o perioadă de către DNA, pentru o bănuită fraudă din fonduri europene. 

Locul parlamentar rezervat romilor este monopolizat, iar alegerile nu produc alternativă, ci doar legitimează o continuitate deja stabilită. Exact tipul de democrație despre care Walter Ulbricht spunea: trebuie să pară democratică, dar controlul trebuie să rămână total.

Un sistem nu doar politic

Acest sistem nu este doar politic, ci și financiar. An de an, aceeași structură primește finanțare publică automată, calculată nu în funcție de voturi sau de sprijin real, ci de dimensiunea oficială a populației rome. În 2024, suma a depășit 38 de milioane de lei. Supraviețuirea politică nu depinde de alegători, ci de arhitectura instituțională creată de stat.

Rezultatul este previzibil, dar fără legitimitate. De la zeci de mii de voturi în anii ’90, s-a ajuns la puțin peste 13.000 de voturi la alegerile parlamentare din 2024. Raportat la o populație estimată la aproape două milioane de cetățeni, înseamnă sub 1% susținere reală. 

Efectele nu rămân izolate. În comunități rome unde reprezentarea oficială nu mai este credibilă, partidele de dreapta radicală obțin scoruri tot mai mari. Nu pentru că romii ar fi devenit extremiști, ci pentru că sistemul democratic nu le oferă o alternativă credibilă. 

Problema, evident, nu sunt romii. Problema este statul român și modul în care a ales să „administreze” democrația pentru unii cetățeni. Un stat care cere standarde democratice pentru românii din afara granițelor, dar acceptă un sistem de partid unic pentru romii de acasă își subminează propria credibilitate.

Democrația nu înseamnă stabilitate fără competiție și continuitate fără responsabilitate. Înseamnă posibilitatea reală de a alege și de a schimba în funcție de interesele cetățenilor. Dacă acest drept nu este universal, atunci democrația este incompletă.

Cazul reprezentării romilor nu este o excepție. Este oglinda pentru reprezentarea tuturor minorităților din România. Iar ceea ce reflectă este un eșec structural al democrației românești, nu o problemă a unei minorități.