Sari direct la conținut

China critică vizita congresmenilor americani la Dalai Lama: „Nu este o figură religioasă pură”

HotNews.ro
Dalai Lama, Foto: Sondeep Shankar / Alamy / Profimedia Images
Dalai Lama, Foto: Sondeep Shankar / Alamy / Profimedia Images

Un grup de parlamentari americani, printre care fosta preşedintă democrată a Camerei Reprezentanţilor Nancy Pelosi, a fost primit miercuri în India de Dalai Lama şi de guvernul tibetan în exil, atrăgându-şi criticile Beijingului, informează agenția AFP, citată de Agerpres.

Grupul bipartizan, condus de Pelosi şi Michael McCaul, un congresman republican, l-a vizitat pe liderul spiritual budist, în vârstă de 88 de ani, la domiciliul acestuia la Dharamsala, în nordul Indiei.

O întâlnire cu Dalai Lama este „cu adevărat o binecuvântare” şi „o onoare”, a declarat Pelosi într-un discurs susţinut în faţa unei mulţimi de tibetani şi retransmis de canalul guvernului în exil Tibet TV.

Congresul american a adoptat recent un text ce încurajează Beijingul să reia negocierile, întrerupte în 2010, cu liderii tibetani.

Acest text ar urma să fie „semnat în curând” de preşedintele Joe Biden, a declarat Pelosi, potrivit căreia este vorba de „un mesaj adresat guvernului chinez, pentru a-i arăta că gândirea şi înţelegerea noastră asupra problemei libertăţii Tibetului sunt clare”.

China susține că Dalai Lama folosește „acoperirea religiei” pentru activități separatiste


Ambasada Chinei la New Delhi a criticat vizita, afirmând că Dalai Lama „nu este o figură religioasă pură, ci un exilat politic angajat în activităţi separatiste anti-chineze, sub acoperirea religiei”.

„Cerem urgent SUA să recunoască deplin natura separatistă anti-chineză” a grupului lui Dalai Lama, a scris purtătorul de cuvânt al ambasadei Chinei pe reţelele sociale.

China a anexat Tibetul în 1950.

Mulţi exilaţi tibetani nutresc temerea că Beijingul va numi un succesor al lui Dalai Lama, pentru a-şi întări puterea asupra teritoriului tibetan din Himalaya.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro