România donează Ucrainei un sistem Patriot, însă a pus o condiție pentru SUA și țările NATO
Consiliul Suprem de Apărare a Țării a decis joi donarea unui sistem de rachete Patriot către Ucraina, anunță Cotroceniul.
Donația se face cu condiția continuării negocierilor cu aliații NATO pentru ca România să obțină un sistem antiaerian similar, fiind necesară și „identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create”, potrivit comunicatului transmis după ședința CSAT.
Poziția României este și va continua să fie aceea de a susține fără echivoc Ucraina, a subliniat Consiliul Suprem de Apărare a Țării.
Ce se spune în Comunicatul CSAT despre sistemul Patriot:
- „Ministerul Apărării Naționale a prezentat Consiliului Suprem de Apărare a Țării o analiză detaliată privind situația operaționalizării celor patru sisteme PATRIOT, derularea programului de înzestrare cu celelalte trei sisteme, importanța operațională a acestora la nivel național și aliat, precum și impactul generat de un eventual transfer al unui sistem.
- Având în vedere deteriorarea semnificativă a situației de securitate în Ucraina, ca urmare a atacurilor constante și masive ale Rusiei asupra civililor și a infrastructurii civile, mai ales asupra celei energetice, precum și consecințele regionale ale acestei situații, inclusiv asupra securității României, în strânsă coordonare cu Aliații, membrii Consiliului au decis donarea către Ucraina a unui sistem PATRIOT.
- Această donare se face cu condiția continuării negocierilor țării noastre cu Aliații, în special cu partenerul strategic american, în vederea obținerii unui sistem similar sau echivalent, care să răspundă nevoii de asigurare a protecției spațiului aerian național, de modernizare a Armatei României și de asigurare a interoperabilității cu sistemul NATO, fiind, totodată, necesară identificarea unei soluții temporare de acoperire a vulnerabilității operaționale astfel create.
- Decizia s-a bazat pe o evaluare tehnică aprofundată a autorităților române, fiind luate toate măsurile pentru eliminarea riscului de creare a unor eventuale vulnerabilități pentru România. În același timp, vor continua discuțiile cu aliații astfel încât apărarea aeriană a țării noastre să fie în continuare consolidată.
- Poziționarea României este și va continua să fie fără echivoc în susținerea multidimensională a Ucrainei, alături de comunitatea internațională, în dreptul său legitim la autoapărare în fața agresiunii ilegale și neprovocate a Rusiei.”
Câte sisteme Patriot are România
Un raport al Ministerului Apărării Naționale privind oportunitatea acestui transfer arăta, conform Digi 24, că România nu ar trebui să transfere un astfel de sistem de rachete. Raportul susține că există riscul ca România să nu mai primească înapoi sistemul transferat pe un teatru de război în care artileria și aviația rusă atacă frecvent pozițiile și instalațiile militare ucrainene.
România a comandat în SUA șapte sisteme Patriot, pentru 4 miliarde de dolari, iar până acum au fost furnizate doar patru dintre acestea. Doar două sunt operaționale în acest moment, al treilea putând fi utilizat de la sfârșitul anului, iar al patrulea la începutul lui 2025.
Ucraina spera ca un sistem Patriot din România să facă parte din transferul de tehnologie militară pe care-l dorește, mai ales că și președintele SUA Joe Biden le-a cerut aliaților să ia în calcul modalitățile în care mai pot ajuta militar Kievul.
În 22 mai, Klaus Iohannis spunea că o asemenea decizie va fi luată doar în CSAT, dar avertiza că i se pare inacceptabil ca România să rămână fără apărare anti-rachetă în condițiile în care trei dintre cele patru sisteme Patriot sunt în diverse stadii de operaționalizare.
În 7 mai, președintele Klaus Iohannis se declara „deschis discuțiilor” ca România să ofere Ucrainei un sistem de apărare antiaeriană Patriot, el făcând aceste declarații la Casa Albă, după o întâlnire cu președintele american Joe Biden.
„Există evident nevoia unor sisteme de apărare antiaeriană, în acest fel, în ultimele săptămâni, este o discuție intensă. România dispune de aceste sisteme. Am fost întrebați și noi. Președintele Biden a menționat la întâlnirea noastră și am zis că sunt deschis să discutăm. Asta înseamnă că trebuie discutat în CSAT să vedem ce putem da și ce putem primi în schimb, pentru că nu este acceptabil ca România să rămână fără”, a declarat atunci Klaus Iohannis.
„Eu cred că vom găsi o soluţie. Este vorba de un singur sistem Patriot. Credeţi-mă că ştiu mai multe detalii, dar da, este unul funcţional care va rămâne în România, celelalte care sunt în faze avansate de operaţionalizare şi despre unul dintre acestea era vorba”, a mai afirmat Klaus Iohannis.
Iohannis a spus anterior că, la întâlnirea cu președintele american, i-a transmis că România va continua să sprijine Ucraina atât timp cât va fi necesar.