Sari direct la conținut

Câte sisteme Patriot are România acum și cu câte va rămâne după ce va dona unul Ucrainei

HotNews.ro
Sistem Patriot al armatei române, Foto: Inquam Photos / George Calin
Sistem Patriot al armatei române, Foto: Inquam Photos / George Calin

România a comandat din SUA șapte sisteme antiaeriene Patriot, în cele mai recente configurații posibile, însă dintre acestea doar patru au fost livrate până acum și mai puține au fost chiar și operaționalizate, adică să fie complet funcționale și gata de luptă în cadrul forțelor armate. Acum, România a decis ca un sistem să fie donat Ucrainei.

România a comandat în SUA șapte sisteme Patriot, pentru aproape 4 miliarde de dolari, iar până acum au fost furnizate doar patru dintre sisteme. Doar două sunt operaționale în acest moment, al treilea putând fi utilizat de la sfârșitul anului, iar al patrulea la începutul lui 2025.

Sistemele PATRIOT românești

Sistemul Patriot este cel mai nou și scump sistem intrat în dotarea Armatei Române. România a semnat un acord de peste 3,9 miliarde de dolari pentru șapte sisteme antiaeriene Patriot noi, în cea mai recentă configurație disponibilă, la pachet cu câteva sute de interceptori. Până în prezent au fost livrate patru sisteme Patriot, toate patru ajungând la forțele aeriene la Regimentul 74 Patriot.

Primul sistem PATRIOT a fost livrat Forțelor Aeriene Române în anul 2020, iar din anul 2021 execută misiuni specifice de apărare aeriană şi împotriva rachetelor a spaţiului aerian al României şi al NATO.

Sistemul al 2-lea PATRIOT a fost livrat în cursul anului 2022, testarea de acceptanţă şi recepţia au fost realizate în luna decembrie a anului trecut și a intrat deja în înzestrarea Regimentului 74 PATRIOT unde a devenit operațional.

Sistemele al 3-lea şi al 4-lea PATRIOT au fost recepționate în 2022 și 2023.

România a cumpărat 7 sisteme de rachete Patriot în configurația 3+ cu următoarele componente:

– 7 AN/MPQ-65 radar sets

– 7 AN/MSQ-132 engagement control stations

– 13 antenna mast groups

– 28 M903 lansatoare (care pot trasporta și lansa câte 4 rachete PAC-2 GEMT sau 12 rachete PAC-3 MSE)

– 56 rachete PAC-2 Guidance Enhanced Missile-TBM (GEM-T)

– 168 rachete PAC-3 Missile Segment Enhancement (MSE)

– 7 Electrical Power Plants (EPP) III

Pe lângă acestea, România a intrat și într-un program de achiziție gestionat de NATO prin care va cumpăra 200 de rachete PAC-2 GEM-T la un cost estimat de circa 1 miliard de euro.

O problemă: următoarele trei sisteme Patriot cumpărate de România din SUA vor veni abia după 2027

Termenele de livrare pentru unele tipuri de tehnică militară de ultimă generație au devenit foarte lungi, un fenomen global ca urmare a situației de securitate generată de războiul declanșat de Rusia în Ucraina. Pentru România asta înseamnă că unele achiziții militare au un termen mai îndepărtat de livrare decât s-ar fi dorit, au explicat reprezentanți ai MApN în februarie într-o discuție cu presa.

Achiziția de sisteme antiaeriene Patriot a fost și ea afectată de lungirea termenelor de livrare. Mai exact, dacă până acum în țara noastră au fost livrate primele patru sisteme, următoarele trei sisteme care fac parte din acordul cu SUA vor urma să fie livrate din 2027.

Pentru următoarele trei sisteme Patriot România așteaptă de la SUA să semneze următorul contract (LOA – Letter of Offer and Acceptance) care va avea o valoare de aproximativ 1,85 miliarde de dolari.

Pentru aceste ultime trei sisteme, însă, termenul de livrare va fi începând cu anul 2027, adică la aproape 10 ani de când a fost parafat acordul pentru sistemele Patriot. Cele trei sisteme vor fi în aceeași configurație precum cele patru deja livrate României.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
INTERVIURILE HotNews.ro