Ce magistrați au făcut parte din completul care a anulat condamnarea lui Mario Iorgulescu
Judecătoarea Lia Savonea, fost președinte al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), a făcut parte din completul care a dispus joi rejudecarea dosarului în care Mario Iorgulescu avea o condamnare definitivă de 13 ani şi 8 luni închisoare, după ce a condus beat şi drogat la volan şi a omorât un alt şofer, scrie Agerpres.
Un complet de trei judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis joi recursul în casaţie – o cale extraordinară de atac – formulat de Mario Iorgulescu şi a anulat decizia Curţii de Apel Bucureşti din octombrie 2023 prin care acesta a fost condamnat la 13 ani şi 8 luni de închisoare.
Instanţa supremă a mai decis ca procesul să se rejudece în faza de apel.
Conform unor surse judiciare citate de Agerpres, doi dintre judecătorii din complet – Adriana Ispas şi Lia Savonea – au votat pentru rejudecarea dosarului, în timp ce Dan Andrei Ene a opinat că recursul în casaţie ar trebui respins.
Lia Savonea a fost membru al CSM în perioada 2017-2023, iar în 2019 a fost președinte al Consiliului. Ea este considerată unul dintre cei mai influenți oameni din sistemul judiciar și lider al grupării antireformiste din CSM. În martie 2023, Lia Savonea, fost președinte al Curții de Apel București, a promovat în funcţia de judecător la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia penală.
De-a lungul timpului, a luat mai multe decizii controversate, printre care şi declararea ca neconform a rechizitoriului din dosarul „Revoluţiei” în care este judecat Ion Iliescu.