Comisia Europeană propune prelungirea până în 2026 a protecţiei pentru refugiaţii din Ucraina
Comisia Europeană a propus marţi prelungirea cu un an, până în 4 martie 2026, a protecţiei acordate refugiaţilor ucraineni în Uniunea Europeană, transmit France Presse și Agerpres.
Măsura va fi discutată joi de miniştrii de externe din cele 27 de state membre ale Uniunii, care se întâlnesc în Luxemburg. Potrivit AFP, propunerea Comisiei va fi aprobată cu această ocazie.
Din martie 2022, ucrainenii care se refugiază din cauza războiului declanşat de invazia rusă în ţara lor beneficiază de un statut care le permite şederea în UE, cu drept de muncă şi de acces la ajutoarele sociale. În prezent sunt 4,2 milioane de astfel de cazuri.
UE a activat directiva privind protecţia temporară în 4 martie 2022, la o săptămână după ce forţele ruse au invadat teritoriul ucrainean. A fost pentru prima dată când s-a aplicat actul normativ respectiv, existent din 2001.
Dintre ţările membre ale Uniunii, Germania găzduieşte cei mai mulţi refugiaţi ucraineni – peste 1,2 milioane. Urmează Polonia, cu aproape un milion, şi Cehia, cu aproape 400.000.
„Condiţiile de revenire în ţară a persoanelor refugiate nu sunt încă sigure şi durabile”
Comisia a reţinut că „având în vedere atacurile continue ale Rusiei împotriva infrastructurilor civile şi vitale din toată Ucraina, condiţiile de revenire în ţară a persoanelor nu sunt încă sigure şi durabile”, iar „motivele din care a fost introdusă protecţia temporară persistă şi aceasta ar trebui prelungită cu încă un an”.
Armata ucraineană face eforturi să menţină linia frontului, iar loviturile aeriene ale ruşilor au produs distrugeri de mare amploare în reţeaua energetică a Ucrainei. Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a afirmat marţi că bombardamentele ruseşti asupra infrastructurii energetice au înjumătăţit producţia de energie electrică a Ucrainei, faţă de nivelul din iarna trecută.
Trupele ucrainene resimt de câteva luni insuficienţa efectivelor şi a muniţiilor, în contextul mobilizării mai dificile şi a întârzierii livrărilor de armament occidental.
La sfârşitul lui aprilie, Polonia şi Lituania s-au oferit să ajute Ucraina la repatrierea bărbaţilor cu vârste care îi fac apţi de înrolare, imediat după ce Kievul a decis să nu mai acorde servicii consulare categoriei respective de cetăţeni.
_____