Sari direct la conținut

Anchetă în Bucureşti, după ce doi copii ar fi fost agresaţi sexual într-o grădiniţă din Sectorul 1

HotNews.ro
Mașină de poliție, Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com
Mașină de poliție, Foto: © Vlad Ispas | Dreamstime.com

Poliţiştii din Bucureşti au declanşat o anchetă, după ce au fost sesizaţi de directoarea unei grădiniţe din Sectorul 1 cu privire la faptul că doi copii ar fi fost agresaţi sexual de un educator. Copiii au 5 ani, iar faptele s-ar fi petrecut atât în unitate, cât şi în curtea acesteia, relatează News.ro.

Surse judiciare au declarat luni seară, pentru agenția News.ro, că directorarea unei unităţi de învăţământ din Sectorul 1, de pe strada Coralilor, a anunţat Poliţia Capitalei că un copil i-a povestit că el şi un coleg au fost agresaţi sexual de către educatorul de la clasă.

„Din declaraţiile minorului a rezultat faptul că educatorul, în timp ce se afla în exercitarea atribuţiilor de serviciu, i-ar fi agresat sexual pe cei doi minori, în vârstă de 5 ani, atingându-i în zonele intime. Totodată, unul dintre aceştia a precizat că a fost dus în grădina şcolii şi abuzat sexual, fiindu-i introdus un deget în anus”, au transmis sursele citate.

Poliţiştii încearcă să stabilească ce s-a întâmplat, cei implicaţi urmând a fi audiaţi.

(Foto articol: Vlad Ispas | Dreamstime.com)

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro