Sari direct la conținut

ALEGERI 2024 – PSD câştigă Primăria Câmpina, fief liberal / Foştii primari din Azuga şi Buşteni revin în funcţii, tot sub sigla PSD

HotNews.ro
Emanoil Savin, Foto: senat.ro
Emanoil Savin, Foto: senat.ro

PSD câştigă Primăria municipiului Câmpina, al doilea cel mai mare oraş din judeţul Prahova, cunoscut drept fief liberal. Conform datelor centralizate la partid, social-democraţii câştigă, de asemenea, primăriile oraşelor Azuga şi Buşteni, staţiuni montane, unde revin în funcţie foşti edili care au condus instituţiile mai multe mandate, potrivit News.ro.

„Câmpina 100%. Buşteni, 80%, mai e o secţie (de numărat voturi – n.r.)”, a declarat pentru News.ro deputatul PSD Bogdan Toader, fost preşedinte al PSD Prahova şi unul dintre liderii organizaţiei judeţene.

Municipiul Câmpina, condus în ultimii mulţi ani de liberali, prin fostul edil Horia Tiseanu şi apoi prin Alin Moldoveanu va fi condusă de PSD. Candidata acestei formaţiuni, Mihaela Nistor, a câştigat în faţa actualului primar, candidat pentru al doilea mandat, arată numărătoarea centralizată la PSD Prahova.

Fostul preşedinte al PSD Prahova, deputatul Bogdan Toader, a precizat că Emanoil Savin, fost primar al staţiunii Buşteni, fost parlamentar, revine la Primărie sub sigla PSD. El câştigă în faţa primarului în funcție, Mircea Corbu, care a candidat pentru încă un mandat.

Potrivit acestuia, Primăria staţiunii Azuga este de asemenea câştigată de candidatul PSD, Adrian Purcaru, care a mai deţinut această funcţie între anii 2000 şi 2012.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro