Sari direct la conținut

PUSL, partidul lui Dan Voiculescu și al lui Piedone, anunţă că o va susţine pe Gabriela Firea pentru Primăria Capitalei la alegerile de anul viitor

HotNews.ro
Gabriela Firea, Foto: AGERPRES
Gabriela Firea, Foto: AGERPRES

Partidul Umanist Social Liberal (PUSL), partid fondat de Dan Voiculescu, a anunţat marţi că o va susţine pe Gabriela Firea pentru funcţia de primar general al Bucureştiului, la alegerile locale de anul viitor.

„În cadrul şedinţei Forului de Conducere Colegială, s-a stabilit că la alegerile locale din 2024 pentru funcţia de Primar General al Capitalei, Partidul Umanist Social Liberal o va susţine pe doamna senator Gabriela Firea”, se arată într-un comunicat de presă postat marţi seară pe site-ul PUSL.

Comunicatul este semnat de Cristian Popescu Piedone, primarul Sectorului 5 şi preşedinte executiv al formaţiunii, şi de Graţiela Leocadia Gavrilescu, deputat şi preşedinte Fond de Conducere Colegială al Partidul Umanist Social Liberal.

Anunțul partidului vine în contextul în care numele Gabrielei Firea este implicat plin scandal al azilelor groazei.

Gabriel Firea este în prezent președintele PSD București și a anunțat că vrea să candideze în 2024 la Primăria Capitalei.

Ascensiunea Gabrielei Firea de la jurnalist al grupului Intact la primar al Capitalei

Gabriela Firea, de profesie jurnalist, a lucrat în trustul Intact deținut de Dan Voiculescu ca moderator și realizator de emisiuni, printre care „Gabi Firea Show”. În 2009 a fost numită în funcția de director general al companiei Intact Advertising – la trustul lui Dan Voiculescu. Anterior, în anul 2000, ea a fost purtător de cuvânt al premierului de atunci Mugur Isărescu.

În 2012, când PSD era condus de Victor Ponta, Robert Negoiță vicepreședinte PSD și primarul Sectorului 3 a anunțat, într-o conferință de presă, intrarea Gabrielei Firea în politică și participarea acesteia la alegerile parlmentare din 2012.

Firea este aleasă senator în 2012 și după patru ani de mandat candidează la primaria Capitalei. În perioada iunie 2016 – octombrie 2020 a ocupat funcția de primar general al Capitalei și de președinte al organizației PSD București.

În 24 februarie 2013, a fost aleasă în funcția de președinte al organizației județene Ilfov a PSD, iar la Congresul din 20 aprilie 2013 a fost aleasă vicepreședinte al partidului la nivel național, fiind propusă de Organizația Femeilor Social-Democrate.

Influența grupului Firea-Pandele s-a extins dincolo de Ilfov și are ramificații puternice în politică și în viața socială a Bucureștiului acesta având în jurul ei o adevărată camarilă de medici, artiști, sportivi pe mulți dintre aceștia promovându-i în funcții de stat.

În 2020 Gabriela Firea a candidat pentru un nou mandat de primar general al Municipiului București, dar s-a clasat pe locul al doilea, după Nicușor Dan.

În cariera politică, Gabriela Firea a reușit să-și mențină și să-și sporească influența în partid fiind constant aleasă în conducerea PSD pe vremea președințiilor Victor Ponta, Liviu Dragnea, Viorica Dăncilă și acum Marcel Ciolacu.

În 2019, când Viorica Dăncilă conducea partidul, Gabriela Firea a intrat în conflict cu aceasta dorind să fie nominalizată drept candidatul partidului la prezidențiale. Cu susținerea lui Paul Stănescu, Firea a pus presiune pentru a fi propusă, dar s-a lovit de opoziția liderilor din teritoriu.

Puternic susținută de grupul Intact înființat de Dan Voiculescu, Firea a fost constant în lumina reflectoarelor și a beneficiat de o mediatizare intensă. Firea a obținut un nou mandat de senator și funcția de prim-vicepreședinte al PSD.

Odată cu intrarea PSD la guvernare, a fost înființat un minister special pentru ea Ministerul Familiei și Protecției Sociale și fost anunțată oficial de către Marcel Ciolacu drept candidatul oficial la primăria Capitalei la alegerile din 2024.

În interiorul PSD, Gabriela Firea este apropiată de secretarul general al PSD, Paul Stănescu. De altfel în 2022, secretarul general al PSD o promova pe Gabriela Firea drept candidatul PSD la alegerile prezidențilae. De la școala de vara a femeilor social-democrate, Stănescu anunța că „s-ar bucura ca partidul să susțină la prezidențiale, în 2024, o femeie”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro