Legea avertizorilor a trecut de Parlament / Legea este jalon în PNRR
Camera Deputaţilor a adoptat, marți, modificări la legea avertizorilor de integritate, așa cum a cerut Comisia Europeană, pentru a se debloca cererea de plată numărul 2 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR). Proiectul de lege merge la promulgare, la președintele Klaus Iohannis.
În noua formă a fost eliminat un singur cuvânt – „temeinice”, din sintagma „indicii temeinice referitoare la încălcări ale legii”. Este vorba despre prevederea contestată de mai multe ONG-uri, care au avertizat că limitează posibilitatea rezolvării raportărilor.
„Prin excepţie de la prevederile alin. 1, raportarea care nu cuprinde numele, prenumele, datele de contact sau semnătura avertizorului în interes public se examinează şi se soluţionează în măsura în care conţine indicii referitoare la încălcări ale legii”, prevede propunerea legislativă.
Camera Deputaților este forul decizional în acest caz, proiectul de lege merge la promulgare.
Legea privind protecţia avertizorilor în interes public a fost adoptată anul trecut, fiind publicată în Monitorul Oficial în 19 decembrie, în condițiile în care România, în calitate de stat membru, a trebuit să transpună în legislaţia naţională Directiva (UE) 2019/1937 a Parlamentului European din 23 octombrie 2019 privind protecţia persoanelor care raportează încălcări ale dreptului Uniunii.
Transpunerea directivei constituie jalon pentru România în Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă, nerespectarea acesteia putând duce la pierderea unei tranșe de 3 miliarde de euro. Comisia Europeană a cerut însă modificarea legii.