Sari direct la conținut

Şoigu spune că una din cauzele incidentului cu drona din Marea Neagră este „spionajul american”

HotNews.ro
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, Foto: Rusian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia
Ministrul rus al Apărării, Serghei Șoigu, Foto: Rusian Defense Ministry Press Service / AP / Profimedia

Ministrul rus al Apărării, Serghei Şoigu, a declarat miercuri, în cadrul unei convorbiri telefonice cu omologul său american Lloyd Austin, că intensificarea operaţiunilor de spionaj desfăşurate de Statele Unite a fost una din cauzele incidentului din Marea Neagră dintre aviaţia rusă şi o dronă americană.

„Cauzele incidentului sunt nerespectarea de către Statele Unite a zonei de zbor restricţionate (…) din cauza desfăşurării operaţiunii militare speciale (în Ucraina), precum şi a intensificării activităţilor de informaţii împotriva intereselor Rusiei”, a spus Serghei Şoigu, citat într-un comunicat de presă al Ministerului rus al Apărării, asigurând că Moscova „va reacţiona proporţional” la viitoarele „provocării” americane.

„S-a remarcat că zboruri ale unor drone americane strategice letale în apropierea coastei Crimeei aveau o natură provocatoare şi au creat precondiţii pentru o escaladare a situaţiei din zona Mării Negre”, potrivit comunicatului, citat de agențiile AFP, Reuters și Agerpres.

Citește și: Moscova spune că drona americană nu avea ce căuta în apropierea granițelor rusești: A fost o provocare din partea SUA

___

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro