Sari direct la conținut

Rușii s-au retras din zona orașului Harkiv, în direcția graniței cu Rusia – primar

HotNews.ro
Război în Ucraina: orașul Harkiv, bombardat de ruși, Foto: Laurel Chor/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia
Război în Ucraina: orașul Harkiv, bombardat de ruși, Foto: Laurel Chor/SOPA Images / Shutterstock Editorial / Profimedia

Forțele ruse s-au retras din zona orașului Harkiv, al doilea cel mai mare oraș al Ucrainei, în direcția graniței cu Rusia, a declarat sâmbătă, pentru BBC, primarul localității, Ihor Terekhov.

El a spus că trupele ruse reușiseră să intre, o singură dată, într-o mică parte din oraș, dar nu au rămas acolo multă vreme.

„Rușii bombardau în mod constant Harkivul pentru că stăteau foarte aproape de oraș. Și, datorită eforturilor de apărare ale Forțelor Armate ucrainene, rușii s-au retras departe de zona orașului în direcția graniței cu Rusia”, a declarat sâmbătă primarul Harkovului.

El a mai spus că „acum este calm la Harkiv”, iar oamenii se întorc treptat în oraș, subliniind că în localitate nu au mai avut loc de cinci zile bombardamente ale rușilor.

„Oferim alimentare cu apă, gaz și electricitate tuturor cetățenilor. Cu toate acestea, din păcate, multe clădiri rezidențiale sunt distruse sau deteriorate. Nu au existat bombardamente în oraș în ultimele cinci zile. A existat o singură încercare din partea rușilor de a lovi orașul cu o rachetă lângă aeroportul Harkiv, dar a fost eliminată de Apărarea Aeriană a Ucrainei”, a adăugat primarul Harkivului.

CITEȘTE ȘI: Rezumatul video al contraofensivei ucrainene din Harkov: Luptele prin care au fost împinși rușii înapoi / Cum s-au folosit ucrainenii eficient și de tancuri

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro