UNCJR organizează strângere de fonduri pentru a veni în sprijinul populației ucrainene
Uniunea Națională a Consiliilor Județene din România (UNCJR) organizează strângere de fonduri pentru a veni în sprijinul populației ucrainene cu asigurarea de produse de strictă necesitate, materiale sanitare și medicamente.
Nu putem rămâne indiferenți la suferința oamenilor, de aceea vă îndemnăm să vă alăturați tuturor inițiativelor care își propun să aducă un strop de alinare în sufletele celor care fug din calea războiului.
UNCJR a constituit un fond cu scop umanitar, pentru ajutorarea celor aflați în nevoie în această perioadă și împreună cu „Societatea Națională de Cruce Roșie din România” care colaborează cu instituția similară din Ucraina, vom face astfel încât bunurile de strictă necesitate, solicitate, să ajungă la cei care au urgentă nevoie de ele.
Potrivit legislației în vigoare, Crucea Roșie Română se bucură de protecția și de sprijinul statului și, în calitate de organizație de utilitate publică, are dreptul de a cere sprijinul tuturor autorităților publice, iar acestea au obligația de a-l acorda.
Cei care vor să se alăture inițiativei pot face donații în contul bancar pentru cauze umanitare, deschis la BCR: RO70RNCB0245036725180005.
Pentru mai multe detalii legate de donații apelați la numărul de telefon: (+4) 031 425 4520.
Pentru a veni în sprijinul comunității din Ucraina pe site-ul asociației, https://uncjr.ro/web/solidaritate-cu-ucraina/, am deschis o categorie specială pentru a informa și a promova acțiunile umanitare desfășurate de consiliile județene.
Ajutor pentru Ucraina