USR București îi cere lui Nicușor Dan să scoată la licitație numele Arenei Naționale
Grupul USR din Consiliul General București îi cere primarului Nicușor Dan să scoată la licitație denumirea Arena Națională, spunând că banii atrași prin închirierea numelui stadionului pentru o anumită perioadă ar putea fi cheltuiți pentru întreținerea acestuia.
USR București spune că Arena Națională – cu un cost de construcție și amenajare care a depășit 200 de milioane de euro – a costat municipalitatea aproximativ 19 milioane de lei și a generat venituri de doar 3 milioane de lei, o pierdere de aproximativ 16 milioane de lei în anul respectiv, potrivit rezultatelor financiare din anul 2019.
În 2020, an de pandemie, pierderile au ajuns la 22 de milioane de lei.
Consilierii USR PLUS spun că există exemplul orașelor mari, precum Munchen și Frankfurt, care atrag sponsorizări de 6, respectiv 5.5 milioane de euro anual prin acest mecanism.
- „Avem nevoie de diversificarea veniturilor atrase de municipalitate pentru a ne putea concentra eforturile pe dezvoltarea orașului.
- Banii atrași prin închirierea numelui Arenei Naționale pentru o anumită perioadă pot fi cheltuiți pentru întreținerea acesteia, iar fondurile care se duc acum din buget pentru întreținere să fie cheltuiți pentru dezvoltarea sportului bucureștean în rândul copiilor, de exemplu”, a declarat Florin Covaci, consilier general USR și inițiator al demersului.
Dacă propunerea USR de scoatere a numelui Arenei Naționale la licitație va fi pusă în practică de către primărie, pot fi generate venituri importante, în locul pierderilor pe care Arena le înregistrează în prezent.