Kelemen Hunor: Vom asculta cu atenție propunerea lui Dacian Cioloș, apoi decidem despre sprijinirea noului guvern
Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, spune că miercuri va participa la întâlnirea la care Dacian Cioloș, premierul desemnat de președintele Iohannis, a chemat PNL, UDMR și grupul minorităţilor naţionale, va „asculta cu atenție” propunerea liderului USR, apoi va lua o decizie legată de susținerea noului guvern. El mai afirmă că refacerea coaliţiei de guvernare „este posibilă numai dacă toţi care au fost prezenţi la negocierile din decembrie anul trecut vor face parte din aceasta, adică PNL, UDMR şi grupul minorităţilor naţionale”.
- „Miercuri vom participa la întâlnirea la care Dacian Cioloș a invitat PNL, UDMR și grupul minorităților naționale. Vom asculta cu atenție propunerea președintelui USR: programul de guvernare, strategia propusă pentru atingerea obiectivelor asumate în programul de guvernare, dar şi componența noului cabinet, după care vom decide despre sprijinirea noului guvern.
- Refacerea coaliției este posibilă numai dacă toți care au fost prezenți la negocierile din decembrie anul trecut vor face parte din aceasta, adică: PNL, UDMR și grupul minorităților naționale”, a scris pe Facebook, marți seară, liderul UDMR, Kelemen Hunor.
El mai spune că „un lucru este sigur”: următorul premier trebuie să gestioneze în mod prioritar patru domenii – valul patru al pandemiei, problema prețurilor galopante la energie, bugetul pe anul 2022 și proiectele asumate din PNRR.
Luni seară, președintele UDMR, Kelemen Hunor, spunea că Dacian Cioloș va trebui să meargă și să facă o majoritate în primul rând cu cei care au dat jos Guvernul Cîțu:„Nu poți să spui că astăzi te dau jos, îți dau un pumn în gură și a doua zi te cer de nevastă. E un mod de a face o apropiere destul de ciudată. Nu merge”.
Dacian Cioloș, desemnat luni de președintele Klaus Iohannis pentru postul de premier, a anunțat marți dimineață că a discutat telefonic cu liderii PNL și UDMR, iar o primă rundă de negocieri cu aceștia pentru refacerea coaliției de guvernare va avea loc miercuri după-amiază. „De foarte multe ori au clamat responsabilitatea, sunt convins că vor da dovadă de responsabilitate, mai ales într-o perioadă în care mor zilnic oameni în spitale”, a spus Cioloș, subliniind că este nevoie rapidă de refacerea coaliției și de formarea unui nou guvern, cu sprijinul minorităților naționale.
Echipa de negociere a USR va fi formată din Dacian Cioloș, Dan Barna, Anca Dragu, Cătălin Drulă, Vlad Voiculescu şi Ionuţ Moşteanu, iar din echipa care lucrează la programul de guvernare fac parte Cristian Ghinea, Oana Ţoiu, Anca Dragu, Claudiu Năsui şi Dragoş Pîslaru.
După anunțul președintelui, Florin Cîțu a reacționat imediat și l-a trimis pe Cioloș la „aliații” săi, PSD și AUR, cu care a dărâmat Guvernul. O reacție similară a avut și UDMR.
Același mesaj, că nu vor susține un guvern condus de Dacian Cioloș, l-au avut și PSD și AUR.
Potrivit Constituţiei, Dacian Cioloş are termen 10 zile de la desemnare pentru a veni în faţa Parlamentului pentru un vot de încredere asupra programului şi a întregii liste a Guvernului şi are nevoie de o majoritate de 234 de voturi pentru a ajunge la Palatul Victoria. Astfel, în 10 zile, Cioloș trebuie să își asigure majoritatea în Parlament.
Conform regulamentului, birourile parlamentare stabilesc data ședinței comune pentru votul de învestitură, la cel mult 15 zile de la primirea programului şi listei Guvernului.