Sari direct la conținut

Senatul a adoptat proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie

HotNews.ro
Radiator electric, Foto: Freer Law / Alamy / Alamy / Profimedia
Radiator electric, Foto: Freer Law / Alamy / Alamy / Profimedia

Senatul a adoptat, luni, în calitate de prim for sesizat, proiectul de lege privind consumatorul vulnerabil de energie iniţiat de Guvern. Ajutorul prevăzut, prin propunerea legislativă, este acordat prin compensarea în sumă fixă a cheltuielilor pentru încălzire, dar nu mai puţin de 10% din valoarea de referinţă, care, în funcţie de sistemul de încălzire utilizat, este de 250 lei pe lună pentru gaze naturale, de 500 lei pe lună pentru energie electrică şi de 160 lei pe lună pentru combustibili solizi sau petrolieri. Pentru energia termică, această valoare de referinţă va fi stabilită lunar în limita consumului mediu şi în funcţie de preţul local al energiei termice facturate populaţiei.

Au fost 115 voturi „pentru”, unul împotrivă şi 12 abţineri, relatează News.ro.

„În sfârşit avem o lege care defineşte consumatorul vulnerabil. După multe şedinţe şi ore de dezbateri în Comisiile reunite de economie şi energie, alături de colegii mei Alina Pop, Cristian Bordei, Dragoş Popescu, Dan Ivan, care au contribuit cu amendamente şi opinii valoroase, astăzi a fost votat în plenul Senatului proiectul care vine în ajutorul oamenilor aflaţi în dificultate în a-şi acoperi cheltuielile pentru consumul de energie. Este o lege aşteptată încă din 2012. Astfel, în sfârşit putem veni în ajutorul oamenilor care au cea mai mare nevoie, care se confruntă cu aşa-numita sărăcie energetică”, a declarat senatoarea USR PLUS Silvia Dinică, președinta Comisiei economice, industrii și servicii, printr-un comunicat de presă al Senatului.

Conform iniţiativei legislative, consumatorii vulnerabili sunt definiţi ca persoane singure al căror venit mediu lunar nu depăşeşte 1.445 lei sau familiile al căror venit mediu lunar este de maximum 810 lei/persoană, dar şi persoanele care, din motive de sănătate, fie au nevoie de aparate electrice pentru a se menţine în viaţă sau sănătoase, fie au probleme care le împiedică mobilitatea, ori accesul la modalităţi de informare.

Este estimat că peste 400.000 de persoane vor beneficia de suplimentul pentru energie şi de ajutorul de încălzire, de la 1 septembrie 2022, mai indică sursa citată.

„De-a lungul discuţiilor din comisiile reunite, legea a fost îmbunătăţită prin mai multe amendamente. Am simplificat această procedură de aplicare pentru ajutor astfel încât să ajungem cât mai uşor la consumatorii vulnerabili şi să nu îi descurajăm prin birocraţie, lăsând autorităţile locale să facă demersurile necesare acolo unde este cazul”, a adăugat Silvia Dinică.

Dacă există suspiciuni, primarii pot solicita actele punctual sau se poate efectua o anchetă socială de către serviciul public de asistenţă socială.

Ajutorul poate fi acordat nu doar pentru încălzirea, ci şi pentru răcirea locuinţei, pentru susţinerea facilităţilor de gătit şi asigurarea apei calde în gospodărie. Mai mult, acesta se acordă şi pentru asigurarea continuă a alimentării echipamentelor electrice de care depinde viaţa persoanelor, din motive de sănătate.

Senatul este prim for sesizat, iar decizională este Camera Deputaţilor.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro