Sari direct la conținut

Garry Kasparov spune că se simte în siguranță la București: Putin poate tulbura apele oriunde, dar în România nu poate face un progres real

HotNews.ro
Legendarul şahist Garry Kasparov, devenit în ultimii ani unul dintre cele mai acerbi critici „în viaţă” ai lui Vladimir Putin, crede că România nu este atât de vulnerabilă la încercările liderului rus de a interfera în situaţia politică, în special când este vorba de alegeri, deși consideră, în schimb, că Republica Moldova reprezintă o „ţintă naturală”, scrie News.ro.
Garry Kasparov spune că se simte în siguranță la București: Putin poate tulbura apele oriunde, dar în România nu poate face un progres real
Garry Kasparov, fostul mare maestru rus de șah și activist politic, acordă un interviu agenției AFP, la National Press Club din Washington, DC, 12 martie 2024. Sursa foto: SAUL LOEB / AFP / Profimedia

„Evident, Putin este fericit să intervină oriunde poate, pentru a tulbura apele. Ştiu destul de puţin despre situaţia de aici (din România, n.r.), dar acesta nu este un teritoriu în care el să poată face un progres real. S-ar putea să mă înşel, dar nu văd nicio schimbare în politica externă românească care să depindă de rezultatul alegerilor”, a declarat luni, într-o conferință de presă susținută la București, Kasparov, fondatorul Grand Chess Tour.

Fostul campion mondial la șah a avertizat însă că „Putin este activ” şi a spus că „activităţile sale acum pot fi văzute în Germania, în Franţa, în ţările în care, din păcate, există forţe politice puternice care pledează deschis pentru schimbarea poziţiilor europene faţă de Ucraina”.

„Republica Moldova este una dintre ținte”

Întrebat despre Republica Moldova, Kasparov a spus că Moldova a fost „natural” şi „cu siguranţă” una dintre ţinte, atunci când Putin a început războiul din Ucraina, pe care se aştepta să-l câştige foarte repede.

„Dar acum este blocat în Ucraina, însă se pare că nu-şi pierde concentrarea asupra Moldovei. Am văzut că politicienii pro-ruşi vin şi se întorc de la Moscova”, a menţionat disidentul rus.

„Şi dacă are o şansă de a incita situaţia acolo, o va face”, a avertizat renumitul șahist, deşi crede că în prezent, liderul de la Kremlin nu are suficiente resurse pentru a o face cu succes.

„Dar, din nou, Moldova este una dintre ţinte”, a subliniat Kasparov.

„Să sperăm că politicienii europeni recunosc acest lucru şi oferă o formă de asistenţă pentru a se asigura că provocatorii ruşi şi separatiştii ruşi nu vor lua amploare acolo”, a adăugat el.

Kasparov a precizat, la observaţia unui jurnalist, că este cel mai vocal critic „în viaţă” al lui Vladimir Putin, o aluzie ironică la seria de disidenţi ruşi care au murit subit în ultimii ani.

Acum în vârstă de 61 de ani, Garry Kasparov a fugit din Rusia în 2013 de teama persecuţiilor. Devenit un critic proeminent al Kremlinului, el a fost pus în martie pe lista Moscovei de „terorişti şi extremişti”.

„Aici mă simt în siguranță”

Aflat la Bucureşti pentru un turneu de șah, a mai declarat în conferința de presă de luni că mereu s-a simţit în siguranţă în România, precizând că sunt locuri în care nu s-ar duce, cum ar fi Ungaria sau Viena.

„Ştiu că aţi avut alegeri în iunie şi aveţi în septembrie, problema este de trendul politic, dacă creşte trendul pentru agresiunea lui Putin, România este în zona sigură, sigur aveţi o grămadă de indivizi rigizi, dar nu e ca în Franţa, unde noi membri ai parlamentului sunt chiar agenţi ai lui Putin”, a spus marele maestru şi multiplu campion mondial.

„Ţări ca România, Polonia, Ţările Baltice sunt în zona sigură. Mereu m-am simţit în siguranţă aici. Alegerile nu vor afecta poziţia României faţă de războiul din Ucraina”, a continuat el.

„Aici mă simt în siguranţă, în Bucureşti, la Varşovia, la Vilnius, la Tallinn, dar sunt multe locuri în care nu mă mai duc. Când jucam şah vizitam mai multe ţări, acum mai puţine. Cu siguranţă nu m-aş duce în Ungaria, nu mă duc la Viena. Ştiu că sunt multe ţări în care sunt inflitraţi agenţi KGB. Ştiu riscurile, dar ce să fac? Mai bine nu mă gândesc. Dacă te temi, eşti ca şi mort”, a adăugat Kasparov.

Turneul de la București este o competiţie de şah clasic și se desfășoară până pe data de 6 iulie.

INTERVIURILE HotNews.ro