Preşedintele PNL Sector 4: Stancu şi Florea, aleşi din nou viceprimari printr-o procedură abuzivă
Preşedintele PNL Sector 4, Pavel Popescu, a declarat, pentru AGERPRES, că primarul Daniel Băluţă nu acceptă realitatea unei majorităţi USR PLUS PNL în Consiliul Local şi că Mădălina-Magdalena Stancu (PSD) şi Robert-Cristian Florea (PNL) au fost aleşi din nou viceprimari în şedinţa Consiliului Local de vineri „printr-o procedură abuzivă”, potrivit Agerpres.
„Domnul Băluţă, în ciuda faptului că a fost votat de cetăţenii Sectorului 4, nu acceptă pur şi simplu realitatea unei majorităţi USR PLUS PNL în Consiliul Local. În legea din România, administraţia locală este condusă prin Consiliul Local, învestit prin votul cetăţenilor. Asta a fost timp de câteva luni în Sectorul 4. Domnul Băluţă a încercat să împingă voturile viceprimarilor până în punctul în care, într-un mod abuziv şi prin nişte proceduri viciate, a reuşit să pună doi viceprimari. Niciunul dintre ei nu e PNL, deoarece unul dintre ei a trădat partidul practic şi a votat PSD, votându-se şi pe el şi practic ieri cei doi viceprimari au fost invalidaţi printr-o decizie executorie, în urma chemării în instanţă de către Prefectură a Primăriei. Aceşti doi viceprimari învestiţi acum câteva săptămâni şi-au dat demisia tocmai pentru a fi votaţi din nou astăzi, iarăşi printr-o procedură abuzivă”, a spus Pavel Popescu.
Potrivit acestuia, consilierii USR PLUS şi PNL sunt „intimidaţi”.
„Astăzi a fost o şedinţă (…) unde consilierii noştri au fost certaţi, sechestraţi în camera de Consiliu, i-au închis cu cheia pe dinăuntru, s-a ţipat la ei, au fost ameninţaţi, unui consilier i s-a luat cartela de vot şi a fost scos afară din sală doar pentru că filma şi spunea ceea ce se întâmplă acolo. Toate şedinţele Consiliului sunt publice, toată lumea ar trebui să aibă acces la ele şi să fie şi transmise în direct. Modul în care se desfăşoară lucrurile în Sectorul 4 e unul abuziv şi e unul care (…) mă sperie (…), se joacă doar la intimidare, consilierii USR PLUS şi PNL sunt tot timpul luaţi pe la colţuri şi intimidaţi cu plângeri penale”, a afirmat Pavel Popescu.
În altă ordine de idei, el a menţionat că a început procesul de excludere a lui Robert Florea din PNL. El a precizat că Florea a fost votat pentru excludere de Biroul Politic PNL Sector 4.
„Luni urmează un vot în Consiliul de Conducere al PNL Sector 4 (…), apoi urmează procedura clasică până la excludere, cu un proces în instanţă, unde domnul Robert Florea va contesta şi a contestat deja această măsură. În cel mai scurt timp posibil această excludere se va întâmpla şi îl vom înlocui pe domnul Florea cu un alt consilier care va putea să restabilească majoritatea în Consiliul Local”, a adăugat Pavel Popescu.