Nicușor Dan, ironizat de o fostă colegă din USR după ce a anunțat că va vota cu PNL: "Clipește de două ori dacă te lasă Ludovic cu pușculița goală"
HotNews.ro
Anunțul lui Nicușor Dan că va vota cu PNL la alegerile de duminică a început să provoace reacții în USR, partid pe care l-a fondat. Senatorul Florina Presadă apreciază drept „o aberație” afirmațiile primarului general potrivit cărora PNL și Orban sunt cele mai bune opțiuni pentru guvernare și îl ironizează pe acesta: „Nicușor, clipește de două ori dacă te lasă Ludovic cu pușculița goală”.
- „Eu știu cât m-am luptat inclusiv cu ciuma galbenă timp de 4 ani în Parlament. Să spui tu, Nicușor Dan, că PNL și Orban sunt cele mai bune opțiuni pentru guvernare, este o aberație.
- Nicușor, clipește de două ori dacă te lasă Ludovic cu pușculița goală.
- În rest, rămâne cum am stabilit: ne vedem la guvernare!”, a scris pe Facebook senatorul USR Florina Presadă, anunțul lui Nicușor Dan.
„Opțiunea mea pentru votul de duminică e PNL. Consider că un Guvern PNL puternic e cea mai bună variantă pe care o are România în acest moment. Chiar dacă sunt fondatorul USR, consider, cu toată onestitatea, că PNL e varianta cea mai bună pentru România azi”, a spus Nicușor Dan.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro