Sari direct la conținut

VIDEO Incendiu uriaș la un bloc de 14 etaje din Valencia / Cel puțin 4 morți 14 răniți

HotNews.ro
Un incendiu de proporţii a cuprins un bloc din Valencia, Foto: Eduardo Manzana / Zuma Press / Profimedia
Un incendiu de proporţii a cuprins un bloc din Valencia, Foto: Eduardo Manzana / Zuma Press / Profimedia

Pompierii se luptau joi seară să stingă un incendiu uriaș care a izbucnit la un bloc de 14 etaje din cartierul Campanar din Valencia și s-a extins ulterior la o a doua clădire. Surse oficiale afirmă că este imposibil să se facă estimări cât timp incendiul este încă activ. Serviciul de Urgență a instalat un spital de campanie în apropierea incendiului și a cerut ajutor de la Unitatea Militară de Urgență

01:20Cel puțin 4 morți, potrivit AFP.

23:18Numărul răniților a crescut la 14, relatează El Pais.

Serviciile medicale de urgență au au spus că asistat 14 persoane afectate de incendiul din cartierul Campanar din Valencia.

Nouă dintre ei sunt bărbați, cu vârste cuprinse între 25 și 57 de ani; 4 sunt femei cu vârste cuprinse între 27 și 81 de ani; și un minor sub 7 ani.

Cu excepția a două femei care au primit prim ajutor la fața locului, restul răniților au fost transferați în diferite centre spitalicești.

22:20 David Higuera, inginer tehnic și expert în instalații de construcții, subliniază că, după primele indicii, materialul folosit la izolarea fațadei a fost cauza răspândirii rapide a incendiului, potrivit El Pais.

FOTO Eduardo Manzana / Zuma Press / Profimedia

22:18El Pais scrie că autoritățile confirmă că sunt 13 răniți. Șase dintre aceștia sunt pompieri care au răspuns la incendiu, dintre care doi s-au dus la spital pentru inhalare de fum, arsuri la mâini și unul dintre ei pentru o încheietură ruptă.

22:06Valencia Plaza relatează că 13 persoane sunt rănite. Autoritățile au anunțat că au instalat un spital de campanie pe bulevard în cartierul Campanar.

Clădirea rezidențială are paisprezece etaje și 138 de locuințe, potrivit sursei citate. Flăcările s-au extins la un bloc alăturat, ambele fiind nou construite.

Incendiul a început la etajul al patrulea al clădirii și s-a extins la alte apartamente, au transmis serviciile de urgență pe X.

Mai multe persoane au fost rănite în incident, presa locală a raportat că oameni ar mai putea fi prinși în interior și că mai mulți locuitori au cerut ajutor de la balcoanele apartamentelor lor.

Ziarul El País a relatat că șapte persoane au fost tratate pentru răni provocate de incendiu, inclusiv doi pompieri, potrivit BBC.

Rapoartele locale spun că pompierii au salvat mai mulți rezidenți, inclusiv un cuplu care locuia la etajul șapte.

Un bărbat al cărui apartament era la etajul doi al clădirii a declarat pentru postul de televiziune La Sexta că flăcările s-au extins rapid după izbucnirea incendiului.

„Incendiul s-a extins în doar 10 minute”, a spus el, adăugând că materialul de pe fațada clădirii ar fi putut provoca extinderea incendiului.

Imaginile de la televizor au arătat întreaga fațadă a clădirii în flăcări, în timp ce segmente în flăcări de clădire cădeau pe trotuar, iar mici explozii s-au auzit din interior.

La fața locului au fost trimise șaisprezece unități de pompieri și cinci ambulanțe, într-un cartier bogat la nord de centrul orașului, au declarat serviciile locale de urgență.

Complexul a fost construit de dezvoltatorul catalan Fbex între 2005 și 2008, în plin bum imobiliar, notează Valencia Plaza. Firma a intrat în faliment în 2010 din cauza unei datorii de peste 600 de milioane de euro.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro