Elon Musk, desemnat „Personalitatea Anului 2021” de revista Time
Directorul general al companiei Tesla, Elon Musk, a fost desemnat luni de revista americană Time drept „Personalitatea Anului 2021”, anunță Reuters.
Elon Musk este şi fondatorul şi directorul general al companiei de explorare spaţială SpaceX, precum şi al startup-ului Neuralink și al firmei de infrastructură The Boring Company.
Potrivit revistei Time, „Personalitatea Anului” reprezintă persoana sau grupul de persoane „care au influențat știrile sau viața noastră – în bine sau în rău – cel mai mult în decursul ultimului an”.
Cel mai bogat om al planetei, cu o avere estimată de revista Forbes la 265,4 miliarde de dolari, Elon Musk (50 de ani) a primit această distincție pentru 2021, un an în care compania sa de mașini electrice Tesla a devenit cel mai valoros producator auto din lume, iar compania sa de rachete SpaceX a trimis în spaţiu primul echipaj exclusiv civil.
Revista Time decernează titlul „Personalitatea Anului” din 1927.
Anul trecut, acesta a fost acordat președintelui ales al Statelor Unite, Joe Biden, și vicepreședintei sale Kamala Harris.
CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg și fondatorul Amazon Jeff Bezos au primit și ei acest titlu în trecut.
De asemenea, revista Time i-a desemnat pe Katalin Kariko, Barney Graham, Kizzmekia Corbett și Drew Weissman, cercetătorii care au dezvoltat vaccinurile împotriva Covid-19, drept „Eroii Anului 2021”.