Ciprul de Nord și-a amânat alegerile prezidențiale pentru a limita răspândirea noului coronavirus
Autoproclamata Republică Turcă a Ciprului de Nord (RTCN) a decis joi să amâne pentru octombrie alegerile prezidenţiale prevăzute luna viitoare, în cadrul măsurilor pentru a limita răspândirea noului coronavirus, notează AFP, potrivit Agerpres.
Primul tur de scrutin, prevăzut iniţial la 26 aprilie, va avea loc la 11 octombrie, au hotărât deputaţii în cursul unei sesiuni extraordinare a parlamentului.
Turul al doilea se va ţine la 18 octombrie.
Între timp, liderul RTCN, Mustafa Akinci, va rămâne la conducere. Joi, autorităţile au închis frontierele pentru toţi străinii în încercarea de a limita efectele pandemiei de COVID-19.
Ciprul este divizat de la invadarea părţii nordice a insulei mediteraneene de către armata turcă în 1974, după o lovitură de stat urmărind alipirea ţării la Grecia.
Republica Cipru, membră a Uniunii Europene, îşi exercită autoritatea pe cele două treimi din sudul insulei, unde locuiesc ciprioţii-greci. Ciprioţii-turci locuiesc în RTCN, nerecunoscută de comunitatea internaţională.
Potrivit ultimelor date oficiale anunţate joi seară, 33 de persoane au fost testate pozitive în Ciprul de Nord, iar în Republica Cipru au fost înregistrate 67 de cazuri.