Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, acuză Primăria Capitalei că întârzie nemotivat preluarea activității RADET de către Termoenergetica
Sierra Quadrant, administratorul judiciar al ELCEN, acuză Primăria Capitalei că întârzie nemotivat preluarea activității RADET de către compania municipală Termoenergetica. Astfel, potrivit reprezentanților societății, la mai mult de două luni de la înființarea companiei municipale Termoenergetica, Primăria Municipiului București (PMB) nu a efectuat niciun demers de substanță în ceea ce privește preluarea activității RADET de către noua companie, în ciuda apelurilor repetate pe care ELCEN le-a transmis autorităților.
”Această tergiversare a PMB urmărește menținerea ELCEN într-o poziție de furnizor captiv pentru RADET, o companie falimentară care nu face altceva decât să acumuleze datorii, afectând implicit situația economică a ELCEN care se află în plin proces de reorganizare, se arată în comunicatul transmis de Sierra Quadrant.
Potrivit sursei citate, ROMGAZ, furnizorul de materie primă al ELCEN, nu are nicio obligație contractuală față de RADET sau PMB, astfel încât, în lipsa achitării obligațiilor de plată de către ELCEN, poate sista în orice moment furnizarea gazelor.
„În ultimii patru ani, situația RADET, aflată în subordinea și coordonarea PMB, s-a deteriorat iremediabil. Acum, deși Termoenergetica este, în sfârșit, înființată legal, pur si simplu au decis să nu mai facă nimic. Tergiversarea mutării activității RADET către o companie nouă, curată, are un singur scop: ca RADET să poată acumula în continuare datorii, știind că acești bani nu vor fi plătiți niciodată, iar ROMGAZ și ELCEN să fie obligate cumva să livreze materie primă și, respectiv, agent termic pe gratis. Compania noastră a administrat sute de procese de insolvență, la cel mai înalt nivel, însă n-am întâlnit niciodată acest gen de jocuri de culise, în care o autoritate a statului se joacă pur și simplu cu destinele cetățenilor din Capitală. Deși este vară și numai la căldura din calorifere nu se gândesc oamenii, reiterez faptul că ELCEN nu va mai livra agent termic pe gratis către nicio companie, indiferent ce primar va încerca să ne forțeze mâna. Noi avem o obligație legală față de angajații și acționarii ELCEN, dar și o obligație morală față de cetățenii Capitalei. SIERRA QUADRANT nu va participa sub nicio formă la distrugerea definitivă a sistemului de termoficare și vom amenda public orice derapaj al autorităților implicate în acest proces.”, a declarat Ovidiu Neacșu, partener fondator SIERRA QUADRANT.