Sari direct la conținut

Fostul președinte al Pakistanului a fost arestat pentru fapte de corupție

HotNews.ro
Zardari, Foto: Wikipedia
Zardari, Foto: Wikipedia

Fostul președinte al Pakistanului, Asif Ali Zardari, care este acuzat într-un dosar de corupție, a fost arestat luni fiindu-i respinsă cererea de a beneficia de eliberare pe cauțiune, potrivit CNN.

Se pare că fostul președinte ar fi făcut tranzacții ilegale în valoare de 4,4 miliarde de rupii pakistaneze (aproximativ 29 milioane de dolari), în conturile bancare ale mai multor persoane. Fostul președinte, care a fost în funcție din 2008 până în 2013, se află în custodia autorităților și urmează să fie trimis marți în instanță, au declarat surse oficiale din anchetă.

Marți vor avea loc demonstrații la nivel național în semn de protest împotriva arestării lui Zardari și va avea loc o întâlnire consultativă de urgență a Partidului Poporului din Pakistan (PPP) pentru a discuta despre alternativele legale la care ar putea apela, a declarat purtătorul de cuvânt al partidului, Murtaza Wahab.

Pe contul oficial de Twitter al PPP s-a scris că Zardari „s-a predat în custodia autorităților în semn de protest împotriva tratamentului nedrept la care a fost supus”.

Zardari a fost soțul lui Benazir Bhutto, prima femeie prim-ministru a națiunii islamice, care a fost asasinată în 2007. El se confruntă de mult timp cu acuzații de corupție.

Alegeri 2024: Vezi aici prezența și rezultatele LIVE pe hartă și grafice interactive.
Sondaje, Comparații, Informații de la celelalte alegeri. Toate datele esențiale pe alegeri.hotnews.ro.
ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro