Jair Bolsonaro va efectua o vizită oficială în China/ Acesta tocmai a avut o întrevedere cu Trump
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, a declarat marți că plănuiește să efectueze o vizită oficială în China în a doua jumătate a anului 2019, relatează site-ul agenției Reuters, citat de Mediafax.
Bolsonaro, care a criticat în timpul campaniei prezidențiale investițiile Chinei în Brazilia, a făcut această afirmație la câteva ore în urma întâlnirii pe care a avut-o cu președintele american Donald Trump.
Președintele Braziliei, Jair Bolsonaro, s-a declarat un admirator fervent al Statelor Unite ale Americii în timpul primei sale vizite la Washington și a susținut că este în căutarea rețetei pentru o relație apropiată cu SUA după ce Brazilia a fost condusă decenii întregi de lideri anti-americani.
Cu o zi înainte de întâlnirea cu Donald Trump, care va avea loc la Casa Albă, Bolsonaro le-a spus oamenilor de afaceri că ar vrea să devină un partener al SUA. Brazilia s-a schimbat, a spus acesta.
Jair Bolsonaro a preluat funcția de președinte al Braziliei în luna ianuarie.