Tulcea: Aproape 1.500 de hectare afectate de incendiul din Dunavăţu de Jos
Aproape 1.500 de hectare de vegetaţie uscată au ars în noaptea de joi spre vineri, în incendiul apărut în apropiere de localitatea Dunavăţu de Jos, Delta Dunării, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta, transmite Agerpres.
Purtătorul de cuvânt al ISU, Florentin Daciu, a menţionat că pompierii au reuşit să protejeze pensiunile şi pontonul dormitor din apropierea incendiului.
„Suprafaţa afectată este de aproximativ 1.500 de hectare. Cauza probabilă producerii incendiului este foc deschis în spaţii deschise”, a precizat reprezentantul ISU.
Este una dintre cele mai importante suprafeţe afectată de incendiu în ultimii ani.
Intervenţia pompierilor a fost dificilă din cauza accesului care s-a putut face doar pe apă şi a vegetaţiei care favoriza propagarea flăcărilor.
Lucrătorii ISU au intervenit joi pentru stingerea altor 10 incendii care au afectat o suprafaţă totală de 36 de hectare de vegetaţie uscată, stuf şi viţă de vie, potrivit sursei citate.