Sari direct la conținut

Compania ungară Mol consideră că renunțarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă

HotNews.ro
Compania ungară Mol consideră că renunțarea la importurile de petrol rusesc este nerealistă
Benzinărie MOL, FOTO: Šálek Václav / ČTK / Profimedia

Compania energetică ungară Mol consideră că ambiţia Europei de a renunţa complet la ţiţeiul rusesc în următorii ani este nerealistă în cazul unor ţări ca Ungaria şi Slovacia, în pofida tuturor eforturilor de diversificare a aprovizionării pentru rafinăriile din regiune, transmite agenția Bloomberg, citată de Agerpres.

Deşi compania ar fi dispusă să investească potenţial 500 de milioane de dolari în următorii doi ani pentru a adapta unităţile sale la alte tipuri de ţiţei, îi lipsesc parteneri de încredere pe termen lung pentru a face asta, a afirmat Gyorgy Bacsa, director operaţional pentru Ungaria şi membru al Consiliului de Administrație al Mol.

„Decuplarea de petrolul rusesc nu este doar o problemă de bani. În prezent, aprovizionarea cu ţiţei rusesc nu are o alternativă echivalentă pentru rafinăriile şi ţările noastre care nu au ieşire la mare”, a declarat directorul Mol, cea mai mare companie din Ungaria, pentru Bloomberg.

Săptămâna trecută, comisarul european desemnat Dan Jorgensen (Energie) a promis măsuri pentru reducerea preţurilor şi încetarea importurilor de combustibili fosili din Rusia, pe măsură ce blocul comunitar continuă tranziţia spre o economie sustenabilă.

Ungaria şi Slovacia sunt exceptate de la sancţiunile impuse ţiţeiului rusesc, ceea ce a ajutat Mol să-şi majoreze fluxul de numerar şi să compenseze povara taxei excepţionale impuse de guvernul premierului Viktor Orban.

Bacsa a dezminţit că Mol va efectua investiţiile necesare adaptării rafinăriilor sale doar dacă va primi ajutor de la UE, aşa cum a sugerat site-ul Politico.

Bacsa a explicat că Ungaria şi vecinele sale nu pot renunţa curând la ţiţeiul rusesc şi menţinerea fluxurilor „este esenţială pentru securitatea aprovizionării în regiune”. 

Mol continuă să importe petrol rusesc de la Lukoil printr-o schemă alternativă

Guvernul ungar a anunțat pe 22 august că Mol va continua să importe țiței de la gigantul rusesc Lukoil, cel mai mare furnizor al său, printr-o schemă nouă de asigurare care să dureze până la încheierea războiului din Ucraina.

Gergely Gulyas, șeful de cabinet al premierului Viktor Orban, a explicat că, potrivit noii scheme, MOL va deveni proprietarul legal al țițeiului la granița ruso-ucraineană și că va suporta orice riscuri financiare legate de tranzitarea sa a teritoriului ucrainean.

Anunțul său a venit după ce la sfârșitul lunii iunie Ucraina a interzis Lukoil, cel mai mare exportator de țiței și petrol din Rusia, să folosească conducta „Drujba” care îi traversează teritoriul. Lukoil folosea această conductă petrolieră pentru a alimenta rafinăriile ungare și slovace.

Cu o lună înainte, Gergely Gulyas a acuzat Ucraina că „șantajează” Ungaria, dar și Slovacia, prin măsura respectivă.

Uniunea Europeană a interzis în decembrie 2022 importurile de petrol rusesc prin conducte, dar a scutit de la aceste sancţiuni livrările prin conducta Drujba.

INTERVIURILE HotNews.ro