VIDEO UPDATE Ședință extraordinară de guvern pe fondul noii tulpini Covid-19. Cei 36 de cetățeni români blocați în Africa de sud vor fi repatriați
Premierul Nicolae Ciucă a convocat duminică o şedinţă de Guvern în contextul apariţiei variantei Omicron a coronavirusului. Cei 36 de români blocaţi în Africa de Sud ca urmare a anulării curselor aeriene vor fi repatriați. Starea lor este una bună, nu au niciun fel de probleme din punct de vedere medical. Lista țărilor sud-africane pentru care sunt valabile noile restricții a fost actualizată, la recomandarea Comisiei Europene, a precizat Ciucă, la începutul ședinței de guvern.
12.04 Aernova Tarom care va fi trimisă la Pretoria pentru a-i lua pe cei 36 de cetățeni români blocați în Africa du Sud va fi pusă la dispoziția altor state UE care nu au reușit să-și ”extragă” cetățenii de acolo, a precizat premierul Nicolae Ciucă. Repatrierea ar urma să aibă loc în cursul nopții sau luni dimineața, dacă toate condițiile o vor permite.
Lista țărilor sud-africane pentru care sunt valabile noile restricții a fost actualizată, la recomandarea Comisiei Europene, a mai anunțat acesta. Astfel, a fost introdusă pe listă Malawi.
Țările vizate sunt: Africa de sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Leshoto, Eswatini (fostă Swaziland), Mozambic și Malawi.
Cetățenii acestor state au interdicție de intrare în România, a precizat și șeful DSU Raed Arafat.
Românii și ceilalți cetățeni UE care vin din zonă trebuie să fie testați și să intre în carantină.
Pe agendă guvernului figurează Proiectul de Hotărâre pentru modificarea și completarea anexei nr. 3 la Hotărârea Guvernului nr. 1183/2021 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 9 noiembrie 2021, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Ședinţa, programată pentru ora 11:15, are loc după ce sâmbătă, premierul a discutat pe aceeaşi temă cu ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila, cu şeful DSU Raed Arafat şi cu şefa Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile Adriana Pistol.
Urmând exemplul altor state UE, România a impus restricţii pentru persoanele care vin din Africa de Sud, unde a fost detectată noua tulpină a coronavirusului.
Aceste restricţii includ testarea și carantina de 14 zile pentru toți cetățenii UE care vin în România din zona sud-africană.
Țările vizate sunt: Africa de sud, Botswana, Zimbabwe, Namibia, Leshoto, Eswatini (fostă Swaziland) și Mozambic.
Cursele aeriene către Europa au fost anulate, ca urmare a deciziilor statelor UE. Astfel, 36 de români au rămas blocaţi în Africa de Sud, MAE făcând demersuri pentru a facilita întoarcerea în ţară a acestora. Printre ei sunt turişti, navigatori şi membri ai unei delegaţii sportive.
Cazuri de infectare cu varianta sud-africană a coronavirusului au fost deja confirmate în mai multe state europene, printre care Belgia, Italia, Germania, Danemarca și Marea Britanie.