Surpare pe Faleza Dunarii, la Galati, in urma precipitatiilor din ultima perioada. Primaria, dispusa sa aloce bani pentru consolidare
O surpare care a creat un sant adanc de aproximativ doi metri si lung de zece metri s-a produs pe Faleza Dunarii, din municipiul Galati, in urma precipitatiilor din ultima perioada, Primaria fiind dispusa sa aloce peste 340.000 de lei pentru consolidarea malului afectat, relateaza News.ro.
Surparea aparuta in urma precipitatiilor din ultima perioada a afectat o portiune din malul Falezei Dunarii, din apropierea unui restaurant, unde s-a creat un sant lung de aproximativ zece metri si cu adancimea de circa doi metri. Pentru ca apa sa nu mai ajunga in zona afectata, au fost amplasati mai multi saci de nisip, pana la inceperea lucrarilor de consolidare a malului.
De altfel, primarul municipiului Galati, Ionut Pucheanu, a anuntat, miercuri, intr-o postare pe Facebook, ca lucrarile de consolidare au fost deja supuse unei licitatatii publice.
„In urma ploilor abundente de la inceputul lunii octombrie, pe faleza superioara s-a creat o ravena. Primaria Municipiului Galati s-a autosesizat in acest caz imediat. Specialistii municipalitatii au mers la fata locului si au imprejmuit perimetrul respectiv. Pana luni, lucrarea de proiectare si reparatie este supusa licitatiei publice si tot la inceputul saptamanii viitoare speram sa putem da ordinul de incepere a lucrarilor. Prioritar pentru mine este un plan de reconsolidare a intregii Faleze superioare!”, a scris primarul pe Facebook.
De altfel, pe site-ul Primariei a fost postat anuntul privind organizarea unei licitatii publice pentru desfasurarea lucrarilor de excavare, terasament si taluzare pe Faleza Dunarii (in 2 locuri), proiectare si executie, muncipalitatea fiind dispusa sa aloce in acest scop suma de 346.000 de lei.