Skip to content
Klaus Iohannis, Foto: Facebook - Klaus Iohannis

Klaus Iohannis a decorat 4 fosti detinuti politic, cu ocazia inaugurarii monumentului "Aripi"

Presedintele Klaus Iohannis a decorat, luni, 4 fosti detinuti politic, cu ocazia inaugurarii monumentului „Aripi” din Piata Presei Libere, dedicat memoriei luptatorilor din rezistenta anticomunista (1945-1989). Presedintele Romaniei a conferit Ordinul National „Serviciul Credincios” in grad de Cavaler „preacuviosului parinte Nicolae Tomaziu, doamnei Elena Ion-Arnautoiu, domnului Nicolae Ciurica si domnului Dumitru Moldovan”, anunta Administratia Prezidentiala, intr-un comunicat.

Cei patru au fost decorati „in semn de inalta apreciere a inaltei tinute morale, pentru demnitatea cu care au militat pentru democratie, platind cu propria lor libertate pentru curajul de a se fi impotrivit regimului totalitar comunist”.