Sari direct la conținut

Primarul general a cerut primarilor de sector sa plateasca firmelor care deszapezesc orasul in functie de serviciile prestate

HotNews.ro
Razvan Sava, Foto: PMB
Razvan Sava, Foto: PMB

Primarul general al Capitalei, Razvan Sava, le-a solicitat primarilor de sector sa analizeze contractele de deszapezire si sa plateasca firmele care presteaza acest servicu in functie de calitatea oferita si de numarul de persoane si utilaje care au fost aduse pe teren. Acesta a spus ca firmele care deszapezesc orasul au o capacitate de interventie subdimensionata, iar costurile pentru aceasta activitate sunt supradimensionate

„Fata de promisiunile facute, fata de ce mi s-a raportat pe hartie interventia in teren pentru deszapezire a fost sub asteptari, in multe situatii. Nu am avut blocaje rutiere in Bucuresti, dar traficul s-a desfasurat cu dificultate in unele zone, mai ales din cauza prezentei pietonilor pe partea carosabila. Am avut situatii in care carosabilul era curatat de zapada, dar statiile si refugiile RATB erau izolate de gramezi de zapada. In ceea ce priveste plata prestatiei pentru deszapezire Primaria Capitalei – care are contract direct pentru deszapezirea sectorului 5 – va plati doar interventiile care s-au realizat in conformitate cu strategia de deszapezire: carosabil si trotuare degajate de zapada in primele 4, respectiv 8 ore de la inceperea ninsorii. Va sugerez, domnilor primari, sa analizati cu mare atentie modul in care s-a intervenit in cele patru zile de deszapezire si sa platiti prestatiile in consecinta”, a declarat vineri, edilul, dupa o intalnire cu primarii de sector.

Edilul a cerut o analiza atenta si o revizuire a contractelor de deszapezire si a solicitat Autoritatii de Reglementare a Serviciilor Publice emiterea unor standarde de cost si interventie in aceasta activitate

„Iarna este la inceput iar aceste probleme pe care le-am intalnit in aceasta interventie trebuie remediate. Avem prognoze meteo de racire a vremii spre sfarsitul lunii iar dumneavoastra, domnilor primari, trebuie sa va asigurati ca operatorii de salubritate au stocurile refacute si utilajele reparate. Situatii precum cele intalnite in primele zile de deszapezire, in care, desi era raportat un numar de utilaje si personal uman disponibil, in teren se aflau echipe cu mult sub numarul raportat, trebuie sa dispara”, a mai spus Sava.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro