Turneu polonez al scriitorului Lucian Dan Teodorovici
Scriitorul Lucian Dan Teodorovici va efectua un turneu in cinci orase din Polonia, in perioada 20-25 februarie. Turneul este ocazionat de recenta aparitie a volumului Matei Brunul la editurile Amaltea/ATUT, în traducerea în limba polonă a Radosławei Janowska-Lascar.
Institutul Cultural Român de la Varşovia organizează, împreună cu editurile Amaltea/ATUT, promovarea în Polonia a volumului lui Lucian Dan Teodorovici, Matei Brunul, printr-o serie de întâlniri cu publicul pe tema acestei apariții editoriale, cu participarea scriitorului şi a traducătoarei Radosława Janowska-Lascar. Lansările vor avea loc în perioada 20-25 februarie, la Varşovia, Cracovia, Wrocław, Poznań şi Gdańsk.
Matei Brunul este povestea unui marionetist și a marionetei sale, care devin captivi ai stalinismului românesc, în cea mai dură perioadă a lui. O poveste despre uitare, despre dragoste, despre naivitate, despre ură și iertare, despre pendularea între adevărul personal și cel oficial. Desemnat „Cartea anului” în mai multe rânduri, de diverse publicații și instituții culturale, romanul a atras nu doar interesul cititorilor români, ci și al celor din străinătate, bucurându-se de o foarte bună primire în spațiile în care a fost deja tradus (Franța, Bulgaria, Ungaria, Macedonia). Matei Brunula fost distins în anul 2012 cu Premiul literar „Augustin Frățilă”, Premiul revistei Observator cultural, Premiul Național de Proză al Ziarului de Iași, Premiul pentru Proză al revistei Ateneu, Premiul special al publicului la Gala Industriei de Carte din România.
În Polonia, portalul Premiului Literar ANGELUS a nominalizat volumul Matei Brunul printre cele mai interesante zece traduceri ale anului 2014.
Lucian Dan Teodorovici (n. 17 iunie 1975, Radăuți) este scriitor, regizor de teatru și scenarist de film și televiziune. Este totodată coordonator al colecției „Ego. Proza” a Editurii Polirom și senior editor al săptămânalului Suplimentul de cultură. Între 2002 și 2006, a fost redactor-șef al Editurii Polirom. A debutat ca regizor de teatru în 2013, cu spectacolul Prăpădul (după un text de Attila Bartis), la Teatrul Național din Iași. Tot în 2013, a pus în scenă la Ateneul Tătărași din Iași spectacolul Sunt o babă comunistă, o dramatizare după cartea semnată de Dan Lungu. Ca dramaturg, a fost selectat în volumul Antologia DramatIS (Editura Cartea Românească, 2008). Cărți publicate: Cu puțin timp înaintea coborârii extratereștrilor printre noi (1999, 2005), Lumea văzută printr-o gaură de mărimea unei țigări marijuana (2000), Circul nostru vă prezintă: (2002, 2007), Atunci i-am ars două palme (2004), Celelalte povești de dragoste (2009, 2013), Matei Brunul (2011, 2014). Cărțile sale au fost traduse și publicate în SUA, Franța, Germania, Spania, Italia, Ungaria, Polonia, Bulgaria, Macedonia și Turcia.