Sari direct la conținut

VIDEO ARHIVA Actrita Kate O'Mara, cunoscuta din serialul "Dinastia", a murit la varsta de 74 de ani

HotNews.ro
Kate O'Mara, Foto: Captura Youtube.com
Kate O'Mara, Foto: Captura Youtube.com

Actrita britanica Kate O’Mara, cunoscuta pentru rolul Cassandra din serialul anilor 1980 „Dinastia”, a murit duminica, la varsta de 74 de ani, dupa o scurta suferinta, intr-un azil de batrani din sudul Angliei, a declarat purtatorul sau de cuvant, Phil Belfield, informeaza hollywoodreporter.com. „O stea stralucitoare a plecat, iar Kate le va lipsi tuturor celor care au cunoscut-o si care au lucrat cu ea”, a declarat Phil Belfield, care a descris-o pe actrita ca fiind „extraordinara”, informeaza bbc.co.uk, potrivit Mediafax.

Actrita si-a inceput cariera in televiziune in 1960, iar rolul care i-a adus celebritatea a fost Cassandra „Caress” Morrell din serialul „Dinastia/ Dynasty”. De asemenea, actrita a jucat in seriale precum „Triangle”, „Doctor Who” si „Destinul familiei Howard/ Howards’ Way”.

In anii 1990, Kate O’Mara a jucat in serialul de comedie „Absolut fabulos/ Absolutely Fabulous”, alaturi de Jennifer Saunders si Joanna Lumley. In 2012, a aparut intr-o adaptare pentru micul ecran a cartii scriitoarei Agatha Christie „Moarte pe Nil/ Death on the Nile”.

Kate O’Mara a publicat doua carti autobiografice si doua romane, „When She Was Bad” si „Good Time Girl”.

A fost casatorita cu actorii Richard Willis si Jeremy Young si are o sora, actrita Belinda Carroll.

In ultimul mesaj publicat pe platfoma Twitter, pe 17 martie, actrita a scris: „Va multumesc foarte mult pentru toate mesajele frumoase. Citesc mesajele voastre cu modestie, simtindu-ma in acelasi timp coplesita. Multa dragoste”.

ARHIVĂ COMENTARII
INTERVIURILE HotNews.ro