Regizorul Thomas Ciulei a incheiat filmarile la lungmetrajul "2 + 2"
Regizorul Thomas Ciulei a încheiat filmările la comedia „2 + 2”, primul său film de lung metraj ficțiune, la care semnează scenariul alături de Akos Gerstner, în colaborare cu Marius Weber. Imaginea aparține lui Adrian Silișteanu, scenografia lui Gabriel Nechita. „2 + 2” îi are în distribuție pe Cornel Scripcaru, Marius Manole, Mihai Calotă, Gabriel Spahiu, Răzvan Vasilescu, Sabrina Iașchievici, Puiu Lăscuș.
Potrivit sinopsisului, Miranda, o țară fictivă, este o dictatură populară în faliment. Doi prieteni, Oscar, un actor celebru, și Tony, regizor de film, s-au săturat și vor să fugă din țară. Prinși asupra faptului și amenințați cu pedeapsa capitală, cei doi sînt obligați să facă un film publicitar despre Mirandaworld – un parc de distracții în care turiștii străini, plictisiți de societatea de consum, să poată trăi pe pielea lor teroarea Poliției Secrete din Miranda. Veniturile generate de Mirandaworld ar urma sa scoata țara din faliment.
Thomas Ciulei despre primul sau lungmetraj: “Reminiscențele încă prezente în societatea românească, chiar după 20 de ani de la căderea comunismului, devin mai accesibile, împachetând filmul într-o comedie. Umorul devine arma supremă a narațiunii, prin care se dezvăluie traumele unei societăți totalitare guvernate de control.”
„Îmi doream să fac genul acesta de film, îmi doream să apară în România un astfel de film.” spune Marius Manole.
„Scenariul a fost clar o provocare. O să fie altcumva decât filmul realist românesc. Un risky business. O să stârnească discuţii, ceea ce e bine. E important să pleci de la un film şi să îţi pui întrebări.” Gabriel Spahiu
„Filmul românesc are nevoie de spectatori. „2 + 2” e un film cu o zonă de expresivitate diferită, lucru care pe mine m-a ajutat foarte mult. Cred că are premise să placă.” Mihai Calotă
Thomas Ciulei a mai regizat filmele: “Podul de Flori” „Asta e”, „Nebunia Capetelor”, „Gratian”
Lungmetrajul „2 + 2” este o coproducție Româno/Germană Europolis Film, Ciulei Films, sprijinită de Centrul Național al Cinematografiei și Ministerul Culturii Germania.